Ex. 2 / p. 47
Î: Dă o explicaţie pentru următorul comentariu al naratorului, observând şi faptul că uneori limbajul său pare a se confunda cu cu cel al personajului: Sunt săraci, sărăcuţii, că n-au tată; e săracă şi ea, c-a rămas văduvă cu doi copii; cui, Doamne, ar putea să-i lase când se duce la târg? Cum, când e atât de bine să-i vezi?!
Ai în vedere faptul că înaintea acestui comentariu al naratorului, apare în text următorul pasaj: De aceea se închină Mara şi în faţa icoanei, apoi îşi ia copilaşii, pe care totdeauna îi poartă după dânsa, îi dă puţin înainte şi le zice: „Închinaţi-vă şi voi, sărăcuţii mamei!”
R: Comentariul naratorului vrea să explice două lucruri din pasajul anterior: de ce li se adresează Mara copiilor cu apelativul „sărăcuţii” şi de ce „totdeauna îi poartă după dânsa”. Aflăm, prin urmare, din comentariul naratorului, că Mara li se adresează copiilor cu apelativul „sărăcuţii”, deoarece sunt copii necăjiţi, nu au tată. Aflăm, apoi, că îi poartă după dânsa întotdeauna, pentru că nu are cu cine să-i lase acasă şi, în plus, îi place să-i vadă mereu. Comentariul naratorului nu este obiectiv, neutru, ci are un ton duios şi tandru, pentru că el adoptă tonul Marei. Vocea naratorului se confundă cu vocea Marei.