Pregătire pentru Olimpiadă: raportul ficţiune-realitate

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Rebus on-line # Jocuri lingvistice şi literare

---

Prezintă raportul dintre realitate și ficțiune, într-o compunere de 15-20 de rânduri, utilizând, pentru exemplificare, secvențe din ambele texte propuse.

A. Măgarul Alfred s-a născut pe un nor. Când și-a dat seama ce se întâmplă cu el a privit în jos și undeva departe, pierdută într-o livadă de meri, a văzut o căsuță portocalie.

“Acolo aș vrea să locuiesc!” a spus măgarul Alfred și a rugat o pasăre să-l aducă cu picioarele pe pământ.

Pasărea era un vultur, mai bine zis o vulturoaică […] destul de bătrână, veșnic încruntată[…].

Alfred era un măgar trist. Habar n-avea de ce se născuse pe norul acela care părea ieșit dintr-o fabrică de suc de portocale, dar hotărâse să nu-și pună prea multe întrebări pe tema asta și își acceptase destinul cu demnitate. Norul îl purta în fiecare zi prin cele mai diverse locuri din lume, însă de fiecare dată se întorcea deasupra livezii de meri cu o precizie de ceasornic elvețian. Așa se face că măgarul Alfred văzuse multe de când se trezise pe acel nor: războaie, primăveri, recolte, frigidere goale, tamponări, cai albi și cai liberi, poeți… Din toate astea a cules o tristețe prea matură care se manifesta din când în când prin tresărirea sprâncenei sale drepte.

“Dacă aș ajunge vreodată să trăiesc acolo jos!” se gândea adesea Alfred, „aș fi cel mai bun măgar din lume. Nu ştiu ce înseamnă asta pentru că toți măgarii văzuți de mine făceau același lucru, mai mult sau mai puțin supuși. Dar eu promit să fiu cel mai bun măgar din lume” .

(Eduard Țone, Aventurile măgarului Alfred)

B. A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu v-aş mai povesti, un măgăruş pe nume Noruleț. Măgăruşul nostru trăia undeva departe, departe, într-o țărişoară cu multe câmpii verzi, ape curate şi munți cu piscuri scăldate de soare. În țara lui Noruleț nu se vedea picior de om, în schimb erau păsări mii, gâze, iepuraşi, văcuțe şi oi la păscut, melci şi broscuțe. […]

Şi au mai trecut câteva zile, apoi câteva luni. Într-o seară, înainte de culcare, Noruleț şi-a auzit părinții vorbind în şoaptă, lângă soba din bucătărie, din care se auzeau lemnele trosnind:

- Ar trebui să-i arătăm comoara, zise tatăl. Este destul de mare să ştie...

- Nu, nu încă, spuse mama. Nu este destul de mare să înțeleagă. Şi dacă vede comoara, va dori să plece în lumea largă şi este prea mic pentru asta.

„Oare despre ce comoară este vorba? se întrebă Noruleț. De ce nu vor să-mi spună? Nu ştiam că suntem aşa de bogați. Mai bine întreb, altfel nu am să pot dormi toată noaptea la gândul comorii”.[…]

- Iată comoara, spuse mama. A descuiat lădița şi în clipa aceea încăperea se lumină de parcă ar fi

fost ziuă.

Dar înăuntru nu erau bani sau grămezi de aur, nici pietre prețioase ori perle. Nu, în lădiță era... o carte mare, cu foi lucioase şi albe ca laptele, cu poze multe şi frumos colorate. Pe coperta cărții era poza unei bile mari şi albastre, care strălucea mai tare decât luna plină în toiul nopții.[…] Noruleț se uita lung, lung la cartea aceea frumoasă, la Planeta Albastră, mai frumoasă decât orice pe lume. Şi, din clipa aceea, visul lui cel mai fierbinte a fost să plece acolo, departe, în Țara Oamenilor. Trebuia să vadă, trebuia să ştie.[…] În noaptea aceea, Noruleț nu a dormit nicio clipă. S-a gândit tot timpul la planeta aceea bătrână de miliarde de ani, şi totuşi atât de tânără şi de frumoasă. Îşi imagină casa lui, sus de tot, cocoțată pe creştetul Planetei Pământ, ca un coif. Şi era mândru că se afla pe cel mai frumos loc din Univers. Aşa îi spuseseră părinții lui că se numea casa aceea fără hotare, care adăpostea Soarele, Luna, stelele, planetele şi Pământul – Univers.

„Am să plec în lumea largă să văd Țara Oamenilor, aşa am să fac!”.

(Valentina Mihart, Aventurile lui Noruleţ, măgărușul călător)

          

Planul compunerii	Compunerea
I. Introducere textul literar – univers imaginar univers imaginar – cu material real ficţiunea transfigurează realitatea	Trimiteţi compunerile voastre. Ele vor fi publicate pe http://compuneri-u.blogspot.ro.
II. Cuprins primul text rezumat ; raportul ficţiune- realitate (ce e real, ce e fictiv) ; al doilea text rezumat ; raportul ficţiune – realitate (ce e real, ce e fictiv) ; comparaţie între cele două texte se aseamănă sau se deosebesc în privinţa raportului ficţiune-realitate ? se aseamănă sau se deosebesc în privinţa mesajului artistic transmis ?
III. Încheiere concluzie ambele texte creează un univers imaginar propriu îndepărtat de lumea reală, dar... mesajul celor două texte este pentru lumea reală – care e mesajul ?

                                                                                                                      

Introducţie la "Dacia literară", de Mihail Kogălniceanu

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Forumul orei de limba română # Rebus on-line # Jocuri lingvistice şi literare

---

Apărut în 1840, textul de mai jos este unul dintre cele mai importante pentru literatura română. El are un destin ingrat în şcoala românească: nu este deloc citit, dar este foarte citat.
Pentru că se cere la bacalaureat, îmi propun să-l prezint şi să-l explic, pentru a arăta că este, de fapt, foarte uşor de înţeles.

TEXTUL ORIGINAL	COMENTARIUL MEU
Introducţie la "Dacia literară" La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești.	Kogălniceanu îşi începe articolul vorbind despre primele încercări  -eşuate- de a înfiinţa publicaţii în limba română.
Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al științelor. Așteptarea lor nu fu înșelată. Împrejurări cunoscute de toți le veniră întru ajutor. Așa, la 1 iunie 1829 în Iași, ALBINA ROMÂNEASCĂ văzu lumina zilei pentru întâiași dată. Puțin după ea se arătă și CURIERUL ROMÂNESC în București.	Primele publicaţii în limba română au apărut în 1829. La Iaşi, a apărut ALBINA ROMÂNEASCĂ, scoasă de Gheorghe Asachi. La Bucureşti, a apărut CURIERUL ROMÂNESC, înfiinţat de Ion Heliade-Rădulescu.
De atunce, unsprezece ani sunt aproape; între alte multe înaintări ce s-au făcut în ambele principaturi, literatura n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire, apărată și îmbogățită de niște bărbați mari și patrioți adevărați, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de școli ce s-au făcut în târgurile și satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaș și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei.	Foarte interesant! Kogălniceanu consideră că în cei 11 ani trecuţi de la înfiinţarea primelor publicaţii în limba română, literatura română a progresat enorm şi stă cu mândrie printre literaturile europene!! Adică, la 1840!!
Dupa Albină și după Curier, multe alte gazete românești s-au publicat în deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Așa, în puțină vreme, am văzut în Valahia: Muzeul național, Gazeta teatrului, Curiozul, Romania, Pământeanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul bisericesc, Cantorul de avis; în Moldova: Alăuta românească, Foaia sătească, Oziris; în Ardeal: Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania și Foaia inimii. Unele dintr-însele, adică acele care au avut un început mai statornic, trăiesc și astăzi; celelalte au pierit sau din nepăsarea lor, sau din vina altora.	Kogălniceanu enumeră toate publicaţiile apărute între timp în cele trei ţări cu populaţie românească.
Cele mai bune foi ce avem astăzi sunt: Curierul românesc, sub redacția dlui I. Eliad, Foaia inimii a dlui Bariț și Albina românească, care, în anul acesta mai ales, au dobândit îmbunătățiri simțitoare. Însă, afară de politică, care le ia mai mult de jumătate din coloanele lor, tustrele au mai mult sau mai puțin o coloră locală. Albina este prea moldovenească, Curierul, cu dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă, Foaia inimii, din pricina unor greutăți deosebite, nu este în putință de a avea împărtășire de înaintirile intelectuale ce se fac în ambele principaturi.	Cele mai bune publicaţii existente la acea vreme sufereau, în opinia lui Kogălniceanu, de câteva defecte: - făceau prea multă politică; - aveau o coloratură locală prea pronunţată, adică se ocupau doar de problemele din regiunea lor, nu de ale românilor, în general.
O foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura națională, o foaie care, făcând abnegație de loc, ar fi numai o foaie românească și prin urmare s-ar îndeletnici cu producțiile românești, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie DACIA LITERARĂ; ne vom sili, pentru că nu avem sumeața pretenție să facem mai bine decât predecesorii noștri. Însă urmând unui drum bătut de dânșii, folosindu-ne de cercările și de ispita lor, vom avea mai puține greutăți și mai mari înlesniri în lucrările noastre. Dacia, afară de compunerile originale a redacției și a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va găsi în deosebitele jurnaluri românești. Așadar, foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturii românești, în care, ca într-o oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucovineni, fieștecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său. Urmând unui asemene plan, Dacia nu poate decât să fie bine primită de publicul cititor.	Dacia literară îşi propune să nu facă politică şi să promoveze literatura română, indiferent de regiunea din care ar veni: Moldova, Ţara Românească, Transilvania, Banat, Bucovina. Toţi scriitorii de limbă română vor fi primiţi în paginile revistei, cu condiţia ca creaţiile lor să fie bune.
Cât pentru ceea ce se atinge de datoriile redacției, noi ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi o tablă de legi și scandalul o urâciune izgonită. Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmași ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecățile noastre literare. Iubitori ai păcii, nu vom primi nici în foaia noastră discuții ce ar putea să se schimbe în vrajbe. Literatura noastră are trebuință de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă și neplăcută neunire. În sfârșit, țelul nostru este realizarea dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți.	Revista îşi propune să aibă o ţinută morală. Să evite scandalurile. Critica să fie nepărtinitoare şi să fie adresată cărţii, iar nu persoanei. Se va milita pentru unitatea limbii şi a literaturii române.
Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național. Această manie este mai ales covârșitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de sub teasc cărți în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducții din alte limbi și încă și acele de-ar fi bune. Traducțiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom putea această manie ucigătoare a gustului original, însușirea cea mai prețioasă a unei literaturi. Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice, pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații. Foaia noastră va primi cât se poate mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele.	Kogălniceanu ia poziţie împotriva traducerilor abundente şi proaste din alte literaturi. El cere o literatură originală, inspirată din istoria naţională, din natura patriei şi din obiceiurile românilor. Creaţiile originale vor fi promovate mult mai mult decât traducerile.
Dacia, ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, va fi despărțită în patru părți. În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrătorilor foaiei; partea a doua va avea articole originale din celelalte jurnaluri românești. Partea a treia se va îndeletnici cu critica cărților nou ieșite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a patra, numită Telegraful Daciei, ne va da înștiințări de cărțile ce au să iasă în puțin, de cele ce au ieșit de sub tipar, relații de adunările învățaților români, știri despre literatorii noștri și, în sfârșit, tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul român. Iașii, 30 ghenarie 1840	În finalul articolului, Kogălniceanu prezintă structura revistei: - partea I: creaţii originale ale colaboratorilor revistei; - partea II: articole originale din celelalte publicaţii româneşti; - partea III: critică literară; - partea IV: ştiri culturale.

Prin urmare, din acest text, se desprind câteva idei importante:

- promovarea scriitorilor de limbă română, indiferent de regiunea de provenienţă;

- promovarea creaţiilor literare originale, de valoare;

- ţinuta morală a revistei şi evitarea scandalurilor;

- criticarea operei, nu a artistului;

- unitatea limbii şi a literaturii române;

- promovarea unei literaturi inspirate din realităţile româneşti: istorie, natură, obiceiuri.

Deşi revista nu a rezistat decât 3 numere, fiind interzisă, totuşi ideile promovate de ea au avut un mare impact asupra scriitorilor - pentru că exprimau, de fapt, o tendinţă generală - , direcţionând literatura română în epocă şi rămânând o piatră de hotar în evoluţia culturii scrise de la noi.