Manualul Humanitas, clasa a VII-a
Ex. 2 / p. 8
Poezia „Cuvânt” începe cu versurile:
„Vrui, cititorule, să-ţi fac un dar,
O carte pentru buzunar...”
Prin urmare, poetul spune despre carte că este un dar pe care vrea să-l ofere cititorului. De ce consideră el cartea un dar? Cred că, în primul rând, pentru că orice dar este expresia unui sentiment. Facem cadouri celor la care ţinem, celor pe care îi iubim. Prin urmare, scriitorul ţine la cititorul său şi de aceea vrea să-i facă un dar. Deci, cartea ca dar exprimă o anumită relaţie dintre creator şi cititor.
În al doilea rând, consider că oricine primeşte un dar se bucură. Prin urmare, pentru cititor cartea este o bucurie.
Ex. 4 / p. 8
Originalitatea este o caracteristică importantă a creaţiei poetice. De aceea, poetul vrea ca darul său să fie o carte originală, cum nu s-a mai scris. Aceasta rezultă din folosirea epitetului „nouă” alăturat substantivului „cărticică” în ultima strofă a poeziei:
„Aş fi voit să culeg drojdii de rouă,
Într-o cărticică nouă.”
Ex. 6 / p. 8
Creaţia poetică este un text literar în versuri prin care autorul său vrea să-şi exprime gânduri, idei şi sentimente proprii., folosind cuvinte şi asocieri de cuvinte cât mai frumoase şi mai deosebite.
Poetul este un om cu o mare sensibilitate, el vede lumea într-un fel al lui, propriu. Pentru a comunica şi cititorilor viziunea lui personală, el fuge de limbajul obişnuit şi încearcă să scoată din cuvinte sensuri noi, originale. De aici, rezultă de multe ori o poezie mai greu de înţeles de cititorul fără experienţă de lectură.
În poezia „Cuvânt”, Arghezi vorbeşte tocmai de acest efort al poetului de a comunica prin cuvinte descoperirile sale personale în legătură cu lumea şi cu existenţa. Pentru aceste descoperiri nu s-au inventat cuvinte, aşa că poetul e obligat – pentru a le comunica - să combine cuvinte deja existente în limbă. Aşa apar îmbinări neaşteptate de cuvinte care se referă la conţinutul creaţiei poetice: „ţandără de curcubeie”, „scamă de zare”, „drojdii de rouă”, „parfumul umbrei şi cenuşa lui”, „nimicul nepipăit”. Toate acestea vrea să le cuprindă Arghezi în poezia lui.
Cât priveşte procesul de creaţie, el este redat de Arghezi în strofa a doua:
„Farmece aş fi voit să fac
Şi printr-o ureche de ac
Să strecor pe-un fir de aţă
Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă
Până-n mâna, cititorule, a dumitale.”
În sfârşit, ultima strofă – care nu are decât un vers – constituie rezumatul şi concluzia efortului creator:
„Am răscolit pulberi de fum...”
