Funcţia şi obiectul ironiei în cele trei poezii din ciclul "Tablouri biblice (Versuri de abecedar)", de Tudor Arghezi

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admiterea la facultate

---

Textele lui Arghezi pot fi citite în două chei. Ambele includ o componentă ironică.
În primul rând, le putem citi ca pe o ironie fină la adresa textului biblic. Prin urmare, în această variantă, obiectul ironiei este chiar Biblia. Sigur, este o ironie tandră, pentru că Adam şi Eva sunt transformaţi în nişte copii năzdrăvani, iar Dumnezeu devine un tată sever. Funcţia ironiei nu este de a arunca o blasfemie, ci de a aduce, prin umorul conţinut, mesajul biblic mai la îndemâna cititorului de orice vârstă, de a-l face mai familiar, mai uşor de receptat.
În al doilea rând, le putem citi ca pe o ironie tandră la adresa copiilor neastâmpăraţi. Prin urmare, în această variantă, obiectul ironiei sunt copiii năzdrăvani. Ei sunt ipostaziaţi în Adam şi Eva. Copilăria este vârsta fericirii şi a inconştienţei, la fel ca a primilor oameni. Tatăl este un Dumnezeu atoateştiutor şi atotputernic. Funcţia ironiei, în această lectură, este moralizatoare. Copiii sunt mustraţi cu blândeţe şi învăţaţi ce e bine şi ce e rău.

"Cuvânt", de Tudor Arghezi

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admiterea la facultate

---

 Manualul Humanitas, clasa a VII-a

Ex. 2 / p. 8

            Poezia „Cuvânt” începe cu versurile:

                        „Vrui, cititorule, să-ţi fac un dar,

                        O carte pentru buzunar...”

            Prin urmare, poetul spune despre carte că este un dar pe care vrea să-l ofere cititorului. De ce consideră el cartea un dar? Cred că, în primul rând, pentru că orice dar este expresia unui sentiment. Facem cadouri celor la care ţinem, celor pe care îi iubim. Prin urmare, scriitorul ţine la cititorul său şi de aceea vrea să-i facă un dar. Deci, cartea ca dar exprimă o anumită relaţie dintre creator şi cititor.

            În al doilea rând, consider că oricine primeşte un dar se bucură. Prin urmare, pentru cititor cartea este o bucurie.

Ex. 4 / p. 8

            Originalitatea este o caracteristică importantă a creaţiei poetice. De aceea, poetul vrea ca darul său să fie o carte originală, cum nu s-a mai scris. Aceasta rezultă din folosirea epitetului „nouă” alăturat substantivului „cărticică”  în ultima strofă a poeziei:

            „Aş fi voit să culeg drojdii de rouă,

            Într-o cărticică nouă.”

Ex. 6 / p. 8

            Creaţia poetică este un text literar în versuri prin care autorul său vrea să-şi exprime gânduri, idei şi sentimente proprii., folosind cuvinte şi asocieri de cuvinte cât mai frumoase şi mai deosebite.

Poetul este un om cu o mare sensibilitate, el vede lumea într-un fel al lui, propriu. Pentru a comunica şi cititorilor viziunea lui personală, el fuge de limbajul obişnuit şi încearcă să scoată din cuvinte sensuri noi, originale. De aici, rezultă de multe ori o poezie mai greu de înţeles de cititorul fără experienţă de lectură.

            În poezia „Cuvânt”, Arghezi vorbeşte tocmai de acest efort al poetului de a comunica prin cuvinte descoperirile sale personale în legătură cu lumea şi cu existenţa. Pentru aceste descoperiri nu s-au inventat cuvinte, aşa că poetul e obligat – pentru a le comunica -  să combine cuvinte deja existente în limbă. Aşa apar îmbinări neaşteptate de cuvinte care se referă la conţinutul creaţiei poetice: „ţandără de curcubeie”, „scamă de zare”, „drojdii de rouă”, „parfumul umbrei şi cenuşa lui”, „nimicul nepipăit”. Toate acestea vrea să le cuprindă Arghezi în poezia lui.

            Cât priveşte procesul de creaţie, el este redat de Arghezi în strofa a doua:

            „Farmece aş fi voit să fac

            Şi printr-o ureche de ac

            Să strecor pe-un fir de aţă

            Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă

            Până-n mâna, cititorule, a dumitale.”

            În sfârşit, ultima strofă – care nu are decât un vers – constituie rezumatul şi concluzia efortului creator:

            „Am răscolit pulberi de fum...”