joi, 4 octombrie 2012

"Lacul", de Mihai Eminescu - interpretarea textului, clasa a VIII-a

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Rebus on-line # Jocuri lingvistice şi literare

Ex. 1 / pag. 7
În ciuda simplităţii aparente a poeziei, din text se degajă o vrajă aparte. Explicaţi de unde provine această impresie.



În ciuda simplităţii aparente a poeziei, din text se degajă o vrajă aparte.
Această impresie are mai multe surse.
O primă sursă ar fi muzicalitatea interioară, dată de folosirea ici-colo a unor cuvinte al căror sens conţine sugestii muzicale. Identificăm astfel, substantivul „glas” în strofa a treia, verbele „foşnească”  şi „sune” în strofa a patra.
Altă sursă a impresiei de vrajă pe care o produce textul este plasticitatea imaginilor. Eminescu reuşeşte prin cuvinte să evoce în mintea noastră un tablou al naturii de o forţă vizuală deosebită. Poezia începe cu imaginea cromatică a lacului albastru încărcat de nuferi galbeni şi brăzdat fin de cercuri albe. Avem apoi imaginea visătoare a îndrăgostitului care trece îngândurat de-a lungul malurilor. Urmează imaginea celor doi tineri plimbându-se cu barca sub lumina lunii. În sfârşit, imaginea finală îl surprinde din nou pe îndrăgostit singur şi trist pe malul lacului albastru. Întreg tabloul se prezintă cu claritate imaginaţiei cititorului.
Dar tabloul nu are doar imagini vizuale, ci şi auditive. Aceasta e a treia sursă a impresiei de vrajă pe care o emană textul lui Eminescu: îmbinarea imaginilor vizuale cu cele sonore. Astfel, plimbarea imaginară a îndrăgostiţilor cu barca este acompaniată de muzica naturii: se aude „glas de ape” şi foşnetul lin al vântului în trestii.
Impresia de farmec e dată şi de armonia care există între cei doi îndrăgostiţi. Bărbatul este un visător care se preumblă pe malul lacului. Femeia, la rândul ei, apare, ca o zână a pădurii, dintre trestii. Se potrivesc. El are un suflet sensibil, îşi imaginează o scenă romantică, apoi, aceasta nerealizându-se, suspină şi suferă. Ea e delicată şi fragilă, se cuibăreşte tandră la pieptul lui („să-mi cadă lin pe piept”). Se potrivesc. Amândoi sunt de acord să plutească la nesfârşit împreună, singuri, departe de oameni, pe apele lacului:
„Şi să scap din mână cârma
Şi lopeţile să-mi scape…”
În sfârşit, impresia de vrajă degajată de poezie se datorează şi atmosferei generate de frumuseţea cadrului natural. Este frumoasă imaginea lacului albastru încărcat cu nuferi galbeni. Este frumoasă luna, este frumos foşnetul lin al vântului, este frumos susurul apei.Natura este frumoasă, de aici farmecul poeziei.
Prin urmare, muzicalitatea interioară a versurilor, plasticitatea imaginilor, îmbinarea imaginilor vizuale cu cele auditive, armonia dintre cei doi îndrăgostiţi şi frumuseţea naturii concură, toate, la producerea unei impresii de vrajă aparte.

miercuri, 3 octombrie 2012

Imagini poetice şi figuri de stil în "Seară de toamnă", de Duiliu Zamfirescu

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Rebus on-line # Jocuri lingvistice şi literare


Ah! ce frumoase-s serile de toamnă! 
Prin frunze reci doar un fior adie; 
S-arată-n deal, cu fața purpurie, 
A nopților fermecătoare Doamnă. 

Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie 
Strălucitoarea-i negură albastră, 
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră 
Atâta farmec ar putea descrie! 

Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul. 
În umbra lui mă simt prins de tristețe: 
Există oare-atâta frumusețe 
În fire, — așa cum o simți tu, poetul? 

Ori suntem pradă — o! gândire-amară! 
De-a simțurilor noastre amăgire 
Ce-aruncă-un văl frumos peste-o neștire, 
Și totuși, Doamne, ce frumoasă seară!


(Duiliu Zamfirescu - Seară de toamnă

Poezia începe cu imaginea tactilă a răcorii provocate de vântul uşor de toamnă. Senzaţia se datorează în special epitetului reci, adăugat substantivului frunze.
Următoarele două versuri  conturează imaginea vizuală a lunii care apare pe cer deasupra dealurilor. Frumuseţea şi maiestuozitatea astrului nopţii sunt scoase în evidenţă prin câteva figuri de stil bine plasate: metafora a nopţilor… Doamnă, însoţită de epitetul fermecătoare, apoi personificarea (de asemenea, urmată de epitet) cu faţa purpurie, care sugerează strălucirea.
Strofa a doua continuă imaginea anterioară. Se văd câmpurile veştejite, inundate de strălucitoarea lumină a lunii. Aici avem epitetul veşted pentru substantivul câmpul şi două epitete strălucitoarea şi albastră pentru substantivul negură. Rezultă o combinaţie cromatică (galben, negru, albastru), care, potenţată de încă un epitet (tainic) - al verbului împrăştie -, sugerează misterul şi farmecul firii.
Tot o imagine vizuală este cea a boschetului pătat de umbrele întunericului din strofa a treia, imagine având în centru epitetul metaforic stropit cu lacrimi, care sugerează tristeţea eului liric.

miercuri, 26 septembrie 2012

"Frunză verde magheran" - clasa a VIII-a, editura Corint

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Rebus on-line # Jocuri lingvistice şi literare


Frunză verde magheran...
Frunză verde magheran,
Voinicel mehedinţean,
Sunt născut pe frunzi de fag
Ca să fiu la lume drag.
Şi-s scăldat de mic în Olt,
Să mă fac viteaz de tot
Şi-s frecat cu busuioc,
Să am zile cu noroc.

După ce am mai crescut,
Din ochi maica m-a pierdut,
C-am fugit de la părinţi
Tot în munţi, la Mehedinţi.
Apoi m-am lăsat în vale
Cu trei rânduri de pistoale,
Ş-am ajuns un voinicel
Cu inima de oţel.

Aoleo! ce foc de dor!
Veni-va badea Tudor
Să mai strângă din păduri
Cete mândre de panduri
Ca s-alunge de la noi
Şi pe greci şi pe ciocoi.

Frunză verde păducel,
Cine-a merge după el?
Un şoiman mehedinţel
Care ştie să chitească,
Rândunica s-o lovească,
Şi mai ştie de călare
Să se lupte-n fuga mare.
Şi mai ştie să înoate
Vâslind Dunărea din coate.

Aoleo! mă arde focul
Ca să-mi cerc şi eu norocul.
Aoleo! de rău, de bine,
Ţipă sufletul în mine!

(Vasile Alecsandri - Poezii populare
ale românilor)
1. Creaţi patru contexte în care cuvintele rău şi bine să fie folosite, pe rând, ca adjective şi adverbe.

ADJECTIVADVERB
Eu am un câine rău.Câinele meu muşcă rău.
Domnul Popescu este un bărbat bine.Mihai învaţă bine.

4. Transcrieţi versurile ce conţin interjecţii, subliniaţi interjecţiile şi arătaţi semnificaţia lor.

Primul vers ce conţine interjecţie este: Aoleo! ce foc de dor!. Interjecţia "aoleo" exprimă intensitatea nerăbdării haiducului de a vedea pornită lupta împotriva duşmanilor poporului.
Al doilea vers ce conţine interjecţie este: Aoleo! mă arde focul.... Aici, interjecţia "aoleo" exprimă dorinţa arzătoare a haiducului de a porni la luptă alături de pandurii lui Tudor.
În sfârşit, ultimul vers ce conţine o interjecţie este:  Aoleo! de rău, de bine....Aici, interjecţia "aoleo" este expresia unei stări sufleteşti intense şi complexe (Ţipă sufletul în mine!, continuă versul următor). Pe de o parte haiducul suferă din cauza nedreptăţilor din ţară, produse de ciocoi (de rău). Pe de altă parte, el se bucură intens la gândul că prin luptă nedreptăţile vor fi înlăturate şi oamenii o vor duce mai bine (de bine).

miercuri, 19 septembrie 2012

Rolul timpurilor verbale în "Metamorfoză", de Vasile Voiculescu

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Jocuri lingvistice şi literare # Rebus on-line
Omidă uriaşă strivită între nori, 
Vărgată cu cenuşă, cu aur şi cu sânge, 
Lumina se târăşte spre margine de zări 
Şi în gogoaşa nopţii tot mai adânc se strânge. 

S-a-nchis grădina serii cu porţi de abanos, 
Dar mâine răsări-va din celălalt colţ al vieţii 
Un flutur ce va umple, învoalt şi luminos, 
Cu aripile albe tot cerul dimineţii. 

(Vasile Voiculescu - Metamorfoză)

În această poezie, autorul descrie momentul înserării şi îşi exprimă gândurile şi sentimentele legate de acesta. Sunt două strofe. În prima este înfăţişată dispariţia treptată a luminii, înghiţită încet-încet de noapte, ca o omidă de gogoaşa ei. Autorul foloseşte aici două verbe ("se târăşte", "se strânge"), ambele la timpul prezent, pentru a da impresia de autenticitate, de participare la un moment real. 
Strofa a doua dă ocazia eului poetic să-şi exprime gândurile şi sentimentele legate de momentul la care a asistat. Dispariţia luminii nu-l întristează, nu-i provoacă melancolie, ci, dimpotrivă, frumuseţea amurgului şi a nopţii îl duce cu gândul la eternitatea universului, care nu piere niciodată. Lumina, ştie eul poetic, n-a dispărut definitiv, ea va reapărea triumfătoare, a doua zi de dimineaţă, asemenea unui fluture alb din gogoaşa lui. În această strofă este un verb la trecut ("s-a-nchis"), care vorbeşte despre momentul anterior al dispariţiei luminii şi două verbe la viitor ("răsări-va" şi "va umple") care exprimă încrederea în reapariţia luminii.peste câteva ore. 
Prin urmare, în această poezie, Vasile Voiculescu foloseşte verbele la toate cele trei timpuri (prezent, trecut şi viitor) pentru a sugera ciclul neîntrerupt al existenţei, privit, cu optimism, din perspectiva fiinţei trecătoare, care este omul.