Ex. 1 / pag. 7
În ciuda simplităţii aparente a poeziei, din text se degajă o vrajă aparte. Explicaţi de unde provine această impresie.
În ciuda
simplităţii aparente a poeziei, din text se degajă o vrajă aparte.
Această impresie
are mai multe surse.
O primă sursă ar
fi muzicalitatea interioară, dată de folosirea ici-colo a unor cuvinte al căror
sens conţine sugestii muzicale. Identificăm astfel, substantivul „glas” în
strofa a treia, verbele „foşnească” şi „sune”
în strofa a patra.
Altă sursă a
impresiei de vrajă pe care o produce textul este plasticitatea imaginilor.
Eminescu reuşeşte prin cuvinte să evoce în mintea noastră un tablou al naturii
de o forţă vizuală deosebită. Poezia începe cu imaginea cromatică a lacului
albastru încărcat de nuferi galbeni şi brăzdat fin de cercuri albe. Avem apoi
imaginea visătoare a îndrăgostitului care trece îngândurat de-a lungul
malurilor. Urmează imaginea celor doi tineri plimbându-se cu barca sub lumina
lunii. În sfârşit, imaginea finală îl surprinde din nou pe îndrăgostit singur
şi trist pe malul lacului albastru. Întreg tabloul se prezintă cu claritate
imaginaţiei cititorului.
Dar tabloul nu
are doar imagini vizuale, ci şi auditive. Aceasta e a treia sursă a impresiei
de vrajă pe care o emană textul lui Eminescu: îmbinarea imaginilor vizuale cu
cele sonore. Astfel, plimbarea imaginară a îndrăgostiţilor cu barca este
acompaniată de muzica naturii: se aude „glas de ape” şi foşnetul lin al
vântului în trestii.
Impresia de
farmec e dată şi de armonia care există între cei doi îndrăgostiţi. Bărbatul
este un visător care se preumblă pe malul lacului. Femeia, la rândul ei, apare,
ca o zână a pădurii, dintre trestii. Se potrivesc. El are un suflet sensibil,
îşi imaginează o scenă romantică, apoi, aceasta nerealizându-se, suspină şi
suferă. Ea e delicată şi fragilă, se cuibăreşte tandră la pieptul lui („să-mi
cadă lin pe piept”). Se potrivesc. Amândoi sunt de acord să plutească la
nesfârşit împreună, singuri, departe de oameni, pe apele lacului:
„Şi să scap din
mână cârma
Şi lopeţile să-mi
scape…”
În sfârşit,
impresia de vrajă degajată de poezie se datorează şi atmosferei generate de
frumuseţea cadrului natural. Este frumoasă imaginea lacului albastru încărcat
cu nuferi galbeni. Este frumoasă luna, este frumos foşnetul lin al vântului,
este frumos susurul apei.Natura este frumoasă, de aici farmecul poeziei.
Prin urmare, muzicalitatea interioară a versurilor, plasticitatea imaginilor, îmbinarea imaginilor vizuale cu cele auditive, armonia dintre cei doi îndrăgostiţi şi frumuseţea naturii concură, toate, la producerea unei impresii de vrajă aparte.
