Se afișează postările cu eticheta figuri de stil. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta figuri de stil. Afișați toate postările

miercuri, 3 octombrie 2012

Imagini poetice şi figuri de stil în "Seară de toamnă", de Duiliu Zamfirescu

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Rebus on-line # Jocuri lingvistice şi literare


Ah! ce frumoase-s serile de toamnă! 
Prin frunze reci doar un fior adie; 
S-arată-n deal, cu fața purpurie, 
A nopților fermecătoare Doamnă. 

Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie 
Strălucitoarea-i negură albastră, 
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră 
Atâta farmec ar putea descrie! 

Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul. 
În umbra lui mă simt prins de tristețe: 
Există oare-atâta frumusețe 
În fire, — așa cum o simți tu, poetul? 

Ori suntem pradă — o! gândire-amară! 
De-a simțurilor noastre amăgire 
Ce-aruncă-un văl frumos peste-o neștire, 
Și totuși, Doamne, ce frumoasă seară!


(Duiliu Zamfirescu - Seară de toamnă

Poezia începe cu imaginea tactilă a răcorii provocate de vântul uşor de toamnă. Senzaţia se datorează în special epitetului reci, adăugat substantivului frunze.
Următoarele două versuri  conturează imaginea vizuală a lunii care apare pe cer deasupra dealurilor. Frumuseţea şi maiestuozitatea astrului nopţii sunt scoase în evidenţă prin câteva figuri de stil bine plasate: metafora a nopţilor… Doamnă, însoţită de epitetul fermecătoare, apoi personificarea (de asemenea, urmată de epitet) cu faţa purpurie, care sugerează strălucirea.
Strofa a doua continuă imaginea anterioară. Se văd câmpurile veştejite, inundate de strălucitoarea lumină a lunii. Aici avem epitetul veşted pentru substantivul câmpul şi două epitete strălucitoarea şi albastră pentru substantivul negură. Rezultă o combinaţie cromatică (galben, negru, albastru), care, potenţată de încă un epitet (tainic) - al verbului împrăştie -, sugerează misterul şi farmecul firii.
Tot o imagine vizuală este cea a boschetului pătat de umbrele întunericului din strofa a treia, imagine având în centru epitetul metaforic stropit cu lacrimi, care sugerează tristeţea eului liric.

duminică, 25 martie 2012

Figuri de stil. Epitetul

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

Cuvântul epitet (fr. épithète, lat. eptihetum, gr.epithetoncuvânt adăugat) desemnează o figură de stil care constă în alăturarea unui cuvânt calificativ lângă altul, în scop estetic. Sau, cu altă definiţie, epitetele sunt cuvinte care exprimă însuşiri deosebite ale unui obiect sau ale unei acţiuni, aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia cititorului.
În funcţie de partea de vorbire pe care o determină există:
  • epitete ale substantivului: 
    • Ziua era mohorâtă, dar la lumina dulce a mestecenilor îmi plăcea să stau şi să privesc dezastrul Suhei. (G. Bogza, Privelişti şi sentimente);
  • epitete ale verbului: 
    • Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi. (Mihai Eminescu, Scrisoarea III);
    • Iar pădurea lin suspină... (Mihai Eminescu, Călin, file din poveste).
Epitetul poate sta:
  • după cuvântul determinat:
    • Umplu aerul văratic de mireasmă şi răcoare... (M. Eminescu, Călin, file din poveste);
    • Ieşi Zamfira-n mers isteţ / Frumoasă ca un gând răzleţ, / Cu trupu-nalt, cu părul creţ, / Cu pas uşor. (G. Coşbuc, Nunta Zamfirei);
  • înaintea cuvântului determinat:
    • Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită. (V. Alecsandri, Sfârşit de toamnă);
    • Lin viorile răsună... (M. Eminescu, Călin, file din poveste).
Atenţie!
Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situaţii ca cele din textele următoare determinarea este neutră din punct de vedere stilistic, fără să implice participarea afectivităţii sau imaginaţiei scriitorului:
  • ... şi părinţii şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi... (I. Creangă, Amintiri din copilărie);
  • Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închise închipuirea-i dădu buzna. (I. Teodoreanu, La Medeleni).
În aceste exemple adjectivele evidenţiate nu sunt epitete.
Ca să fie şi mai clar, compară următoarele serii:
  • îmbinări de cuvinte care conţin epitete: întunecimea magică a pădurii, somn lin, glas tânguios, şoapte dulci, tei sfânt;
  • îmbinări de cuvinte care NU conţin epitete: măr roşu, hol îngust, curte dreptunghiulară etc.