Umorul domnitorului Mihai Vodă Sturza

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Rebus on-line # Jocuri lingvistice şi literare

---

Iapa lui Vodă, de Mihail Sadoveanu, manual Humanitas, clasa a VII-a

Ex. 6 / pag. 51

Domnitorul dovedeşte că are simţul umorului de două ori. Prima dată, la han. Comisul Ioniţă, neştiind cu cine vorbeşte în realitate, îi spune boierului necunoscut că, dacă vodă nu-i va face dreptate, să poftească să-i pupe iapa nu departe de coadă. Boierul nu reacţionează în niciun fel, nu-şi trădează identitatea, nu se simte jignit şi nu porunceşte să i se taie capul netrebnicului, ci, dimpotrivă, bea o ulcică de vin împreună cu acesta şi chiar acceptă cinstea lui. Acest comportament dovedeşte că vodă avea simţul umorului. El parcă prevede urmarea întâmplării şi se amuză în sinea lui de reacţia pe care o va avea curajosul comis când va afla cu cine a stat de vorbă.

A doua oară, vodă face dovada că posedă simţul umorului cu ocazia reîntâlnirii la palat cu comisul Ioniţă. Deşi răzăşul se dovedeşte la fel de îndrăzneţ în vorbe, afirmând că avea iapa pregătită, dacă nu i se făcea dreptate, domnitorul nu se supără nici de data asta, ci face mare haz şi îl bate pe umăr cu prietenie pe Ioniţă.

Avem de-a face prin urmare cu un domnitor deschis la minte, care ştie să guste vorbele de duh din popor, chiar dacă sunt acide la adresa lui.

Ex. 2 / pag. 69, clasa 7, manual Humanitas

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

 Ex. 2 / pag. 69
Realizaţi o scurtă prezentare a modului în care are loc înlănţuirea secvenţelor povestirii.

Ceea ce atrage atenţia în această povestire este numărul mare al secvenţelor naraţiunii şi modul în care autorul foloseşte tehnica înlănţuirii.

Delimităm în primele două pagini ale textului nu mai puţin de 9 secvenţe narative. Pentru prezentarea lor autorul foloseşte tehnica înlănţuirii, adică aranjarea lor în ordinea temporală a desfăşurării întâmplărilor.

Astfel, textul începe cu evocarea unei toamne aurii în Moldova de altădată.

Secvenţa a doua restrânge cadrul şi ne prezintă ce se întâmpla pe atunci la Hanul Ancuţei. Legătura dintre cele două secvenţe se face prin conjuncţia „şi” urmată de adverbul „atuncea”, care trimite la momentul evocat anterior.

Secvenţa a treia ne prezintă chipul Ancuţei şi este legată de secvenţa precedentă prin conjuncţia „iar” urmată de numirea personajului „Ancuţa cea tânără”.

A patra secvenţă a textului descrie Hanul Ancuţei. Pentru a introduce această secvenţă naratorul ni se adresează direct nouă, cititorilor: „Trebuie să ştiţi dumneavoastră...”.

În secvenţa a cincea ni se face cunoştinţă cu personajul principal al naraţiunii, comisul Ioniţă. Legătura cu secvenţa anterioară se face logic prin adverbul „acolo”, care trimite la hanul ce a fost descris mai înainte.

Secvenţa a şasea ne înfăţişează calul cel slab al lui Ioniţă şi este înlănţuită logic prin reluarea cuvântului „cal”, cu care se terminase secvenţa anterioară.

A şaptea secvenţă decurge logic din cea de dinaintea ei, căci în ea comisul vorbeşte chiar despre calul ce ne fusese prezentat înainte. Autorul nu foloseşte niciun cuvânt de legătură, ci pur şi simplu juxtapune secvenţa după cea de dinaintea ei.

Secvenţa a opta conţine replica ironică a lui moş Leonte la adresa calului. Legătura între această secvenţă şi cea anterioară se face prin conjuncţia coordonatoare „însă” şi prin reluarea verbului „a se duce” cu care se terminase secvenţa a şaptea.

În sfârşit ultima secvenţă este cea în care comisul Ioniţă îi răspunde lui moş Leonte, prin urmare se face o înlănţuire logică şi cronologică, fiind vorba despre acelaşi subiect şi de acţiuni care îşi urmează una alteia în ordine temporală. Formal, legătura între secvenţe se face printr-o formulă de adresare: „Să ştii dumneata, prietine Leonte!”.

În concluzie, la începutul textului său, Sadoveanu construieşte mai multe secvenţe narative în care conturează cadrul acţiunii – locul şi timpul – şi introduce câteva personaje importante: Ancuţa, moş Leonte, comisul Ioniţă şi calul său. Ca metodă de aranjare a secvenţelor autorul foloseşte înlănţuirea, adică dispunerea secvenţelor în ordinea în care s-au desfăşurat întâmplările. Elementele formale folosite pentru a realiza înlănţuirea sunt cuvintele de legătură (conjuncţii, adverbe), repetarea unor cuvinte din secvenţele anterioare, juxtapunerea şi adresarea directă către cititori.

"Iapa lui Vodă" - exerciţiile 5 şi 7 / pag. 51, clasa a VII-a, manualul Humanitas

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Ex. 5 / p. 51

Pe parcursul întâlnirii cu domnitorul comisul Ioniţă trece prin diferite stări sufleteşti.

La început, la intrarea în „odaia cea mare” unde îl aştepta Vodă, este cuprins de emoţie la gândul întâlnirii cu stăpânul ţării: „atuncea mi-au năvălit sângele în ochi şi mi s-au împainjenit vederile.” Se stăpâneşte, îşi face curaj şi se închină voievodului cu speranţă în suflet că i se va face dreptate: „mă gândeam că la domn nou şi tânăr trebuie să găsesc eu milă pentru supărările mele.”

Apoi, în clipa în care aude glasul domnitorului şi-şi dă seama că era chiar boierul de la han, comisul este cuprins de spaimă: „pe loc am înţeles că trebuie să închid ochii şi să fiu înfricoşat”. Ca un gest instinctiv de iertare, apucă poala hainei acestuia şi o duce la gură.

Îşi revine însă repede atunci când observă că Vodă nu pare supărat, ba dimpotrivă, „ochii (...) se încreţeau de râs ca şi la han”. Scoate cu îndrăzneală documentele şi i le prezintă. Vodă le studiază cu atenţie, apoi îi spune că îi va face dreptate. După care îl întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă nu-i făcea dreptate. Văzându-l pe domnitor „cu ochii subţiaţi a zâmbet”, comisul Ioniţă îşi dă seama că nu-i niciun pericol şi îşi permite să repete gluma de la han.

În concluzie, pe parcursul întâlnirii cu Vodă, comisul Ioniţă trece prin stări sufleteşti diferite: timiditate, spaimă şi, la final, bucurie. Atitudinea lui alternează între respect şi supunere, pe de o parte, şi îndrăzneală măsurată pe de alta.

Ex. 7 / p. 51

Istorisirea comisului se încheie cu fraza: „După asta puteţi cunoaşte ce fel de om sunt eu!”

Este o frază prin care Ioniţă vrea să atragă atenţia celor din jur că trebuie să îl judece nu după aspectul său exterior din prezent sau după calul lui cel slăbănog, ci după faptele de curaj din poveste. El era cel care vorbise cu îndrăzneală boierului de la han. El era cel care avusese curaj să meargă chiar la Vodă după dreptate. El era, mai ales, cel care îşi permisese să glumească pe seama domnitorului ţării, chiar în faţa lui, fără ca acesta să se supere. Prin urmare el era o persoană deosebită, extraordinară. Iată cum trebuia să fie considerat de călătorii poposiţi la Hanu Ancuţei.

Fraza finală este, prin urmare, expresia mândriei şi semeţiei comisului Ioniţă.

"Iapa lui Vodă" - exerciţiul 4, pag. 51, manual Humanitas, cls. 7

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Ex. 4 / pag. 51

Nota dominantă a istorisirii comisului Ioniţă este umorul.

În primul rând, suntem tentaţi să râdem de „vitejiile” comisului, care par cam trase de păr. El apare ca un erou în propria-i poveste. El îl întâmpină pe boier la han şi-i urează sănătate. Apoi, practic, îl acaparează pe boier pe timpul popasului acestuia la han, povestindu-i necazurile sale. El are marele curaj să-i spună boierului că, dacă nici Vodă nu-i va face dreptate, „să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă!”. El merge la Vodă şi este primit imediat în audienţă. El dovedeşte încă o dată o îndrăzneală nemaipomenită, spunându-i lui Vodă că nu-şi ia vorba înapoi şi are iapa pregătită, dacă nu i s-ar fi făcut dreptate. În toate aceste întâmplări, comisul este personajul principal şi săvârşeşte fapte aproape incredibile. Prin extraordinarul lor, aceste fapte par mai degrabă inventate de comis, aşa încât trebuie privite cu un zâmbet îngăduitor.

În al doilea rând, râdem de întâmplarea centrală a povestirii, cu cele două secvenţe ale sale. Ioniţă îi spune boierului la han că dacă nici Vodă nu-i va face dreptate, „să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă!”. Ioniţă îi spune lui Vodă că, dacă nu-i făcea dreptate, iapa era pregătită peste drum. Aceste două secvenţe stârnesc hazul.

Deci prin ton şi prin conţinut istorisirea comisului Ioniţă are umor.