Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line
sâmbătă, 11 august 2012
luni, 2 iulie 2012
Bacalaureat 2012 - subiecte rezolvate, limba română
Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line
Citeşte următorul text:
Mergând într-o zi acolo cu Pantazi, către amiazi, dădeam de o tânără,
nouă necunoscută (...). La intrarea noastră, ridicând capul, roși până în
albul ochilor. Văzui atunci pe Pantazi, palid ca un mort, ducându-și
mâna la inimă: "Doamne, îl auzii, șoptind, cum îi seamănă!"
Făceam astfel cunoștința "duduii" Ilinca Arnoteanu. Știam că mai era o
fată, cea mai mică, pe care o luase din leagăn să o crească o soră a
maioresei, de la Piatra-Neamț, văduvă cu dare de mână și fără copii. Cei
șaisprezece ani ai Ilincăi se depănaseră alintați în pacea acelui
romantic ținut cu zări tainice ce trebuise să le fi amintit bunilor
cavaleri de la cari i se trage numirea, dulcea lor Suabie. Porecla de
"nemțoaică" ce Mima îi dase acestei surori "noi" i se potrivea nu numai
din pricina locului de unde venea, dar și a înfățișării. Blajinul soare
moldovenesc îi cruțase poleiala stinsă a cosițelor și albeața sidefie a
pielei, aproape nefirești amândouă(...). Părinții erau cum nu se putea mai mândri de
dânsa(...); Ilinca fusese întotdeauna premianta întâia
și se pregătea să treacă două clase într-un an (...).
Primisem s-o ajut să-și revadă câteva "materii" la cari se credea mai
slabă. Între timp, mai vorbind și de una-alta, m-a uimit cât de cuminte
cap avea, ce sănătos judeca și limpede. Spunându-i odată ce rar e să
găsești pe cineva care să învețe ca dânsa numai de plăcere, îmi observă
că ea învăța cu plăcere, dar de nevoie, ca să aibă o meserie. Cum, dar
nu avea să fie bogată? se știa doar că era singura moștenitoare a
mătușii sale (...). Chiar așa, dar averea, pe lângă că
se poate pierde, nu e o piedică la o meserie; dimpotrivă. - Cu numele
ei? - De ce nu? a lucra nu e o rușine; munca înnobilează. Tocmai, cu
numele ei (...)
avea să fie mai prețuită și mai respectată; respectată: lucrul la care
ținea mai mult ca la orice. Numele ei, știa bine ce i se datora și ce-i
datora: prestigiul lui, viu încă, i se revelase înainte de a-l cunoaște. (...) Da, marele nume de dregători, de cărturari și
de ctitori, ea avea să-l poarte cu demnitate; destul se întrecuseră să-l
păteze surorile ei.
(Mateiu I. Caragiale - Craii de Curtea-Veche)
1. pacea - tihna, liniştea; a uimit - a impresionat, a surprins, a uluit;
2. În secvenţa s-o ajut cratima indică rostirea în aceeaşi silabă a două cuvinte diferite: conjuncţia să şi pronumele personal o. Prin folosirea cratimei:
- dispare vocala ă din să;
- dispare o silabă; în loc de 2 silabe - să o - , rămâne una singură: s-o.
3. Cântecul acesta mă unge pe inimă.
4. Perspectiva narativă este subiectivă, întrucât naratorul este şi personaj în acţiune şi narează la persoana I, din propriul unghi de vedere.
5. Câmpul semantic al familiei: soră, părinţii, mătuşă.
6. Motive literare: numele nobil, omul superior.
7. Imperfectul indicativului indică o acţiune petrecută în trecut şi
aflată în plină desfăşurare, neterminată, prin urmare are o capacitate mare de
evocare. Pe de altă parte, imperfectul aduce o nuanţă de irealitate, specifică, de fapt, întregului roman al lui Mateiu Caragiale.
8. Textul aparţine genului epic, deoarece are acţiune, personaje şi narator. Personajul-narator cunoaşte o fată extraordinară, Ilinca Arnoteanu, dintr-o familie nobilă decăzută. O ajută la învăţat şi află concepţiile ei despre viaţă. Personaje sunt cei doi, deja amintiţi, şi Pantazi, care apare la începutul fragmentului. Naratorul relatează la persoana I, dintr-o perspectivă, evident, subiectivă. Un alt argument în favoarea caracterului epic al textului este predominanţa naraţiunii ca mod de expunere, în interiorul căreia se întâlnesc pasaje consistente cu descriere.
vineri, 29 iunie 2012
Bacalaureat 2012 - subiecte şi rezolvări
Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line
Subiectele de la proba de limba şi
literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat 2012 şi rezolvarea lor
vor fi publicate luni, 2 iulie 2012, imediat după terminarea probei pe
acest blog.
Compuneri, eseuri, texte argumentative: Evaluarea Naţională 2012 - exprimarea opiniei desp...
Compuneri, eseuri, texte argumentative: Evaluarea Naţională 2012 - exprimarea opiniei desp...: Redactează o compunere de 80-150 de cuvinte (10-15 rânduri), în care să-ţi prezinţi opinia despre mesajul fragmentul...
luni, 25 iunie 2012
Evaluarea Naţională 2012 - limba română, subiecte rezolvate
Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line
Subiectele şi baremul de evaluare şi notare pot fi găsite aici.
Subiectul I
A.
1. leac -
medicament, remediu, doctorie, tratament
înfricoşătoare
– înspăimântătoare, îngrozitoare,
groaznice etc.
crezuse
- socotise, îşi închipuise, considerase etc.
2. Semnul exclamării marchează sfârşitul unei
propoziţii exclamative.
3. epitete – grele, înfricoşătoare, ameţitoare, rănită;
enumeraţie – ...până îi va cădea cartea din mână, până
când îi va cădea capul pe pernă, până
când îi vor cădea, grele, pleoapele...;
...un jurnal cu întâmplări nostime, ... cu
avânturile, cu certurile, cu neînţelegerile... etc.
4. naraţiunea, dialogul, descrierea
5. Personajul Dan este un copil căruia îi plăcea să
citească. Citind, el intra în lumea cărţii, trăia, împreună cu personajele din
carte, emoţiile lor. Cititul devenea
astfel, pentru el, un leac. Trăind emoţiile altora, emoţii fictive, din lumea
imaginară, Dan uita de propriile emoţii,
cele adevărate, din lumea reală. Secvenţa citată vrea să semnifice că Dan
reuşea aşa de bine să se transpună în lumea imaginară, încât, ori de câte ori
citea cartea, părea că retrăieşte aventurile împreună cu eroii fictivi din Evul
Mediu. Şi asta îi plăcea foarte mult.
Subiectul II
A.
1. Numele autorului este Ion Vianu.
Un dezavantaj al e-bookului este dificultatea
răsfoirii.
Un avantaj al e-bookului este că eşti conectat la un
dicţionar şi regăseşti instantaneu definiţiile cuvintelor.
2. Articolul se numeşte Kindle şi a apărut în
revista Dilemateca.
3. c. subiectivă
4. mă – pronume personal, complement
direct;
cuvintelor
– substantiv comun, atribut substantival genitival;
să
ştiu – verb predicativ, predicat verbal.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)