Citeşte următorul text:
Mergând într-o zi acolo cu Pantazi, către amiazi, dădeam de o tânără,
nouă necunoscută (...). La intrarea noastră, ridicând capul, roși până în
albul ochilor. Văzui atunci pe Pantazi, palid ca un mort, ducându-și
mâna la inimă: "Doamne, îl auzii, șoptind, cum îi seamănă!"
Făceam astfel cunoștința "duduii" Ilinca Arnoteanu. Știam că mai era o
fată, cea mai mică, pe care o luase din leagăn să o crească o soră a
maioresei, de la Piatra-Neamț, văduvă cu dare de mână și fără copii. Cei
șaisprezece ani ai Ilincăi se depănaseră alintați în pacea acelui
romantic ținut cu zări tainice ce trebuise să le fi amintit bunilor
cavaleri de la cari i se trage numirea, dulcea lor Suabie. Porecla de
"nemțoaică" ce Mima îi dase acestei surori "noi" i se potrivea nu numai
din pricina locului de unde venea, dar și a înfățișării. Blajinul soare
moldovenesc îi cruțase poleiala stinsă a cosițelor și albeața sidefie a
pielei, aproape nefirești amândouă(...). Părinții erau cum nu se putea mai mândri de
dânsa(...); Ilinca fusese întotdeauna premianta întâia
și se pregătea să treacă două clase într-un an (...).
Primisem s-o ajut să-și revadă câteva "materii" la cari se credea mai
slabă. Între timp, mai vorbind și de una-alta, m-a uimit cât de cuminte
cap avea, ce sănătos judeca și limpede. Spunându-i odată ce rar e să
găsești pe cineva care să învețe ca dânsa numai de plăcere, îmi observă
că ea învăța cu plăcere, dar de nevoie, ca să aibă o meserie. Cum, dar
nu avea să fie bogată? se știa doar că era singura moștenitoare a
mătușii sale (...). Chiar așa, dar averea, pe lângă că
se poate pierde, nu e o piedică la o meserie; dimpotrivă. - Cu numele
ei? - De ce nu? a lucra nu e o rușine; munca înnobilează. Tocmai, cu
numele ei (...)
avea să fie mai prețuită și mai respectată; respectată: lucrul la care
ținea mai mult ca la orice. Numele ei, știa bine ce i se datora și ce-i
datora: prestigiul lui, viu încă, i se revelase înainte de a-l cunoaște. (...) Da, marele nume de dregători, de cărturari și
de ctitori, ea avea să-l poarte cu demnitate; destul se întrecuseră să-l
păteze surorile ei.
(Mateiu I. Caragiale - Craii de Curtea-Veche)
1. pacea - tihna, liniştea; a uimit - a impresionat, a surprins, a uluit;
2. În secvenţa s-o ajut cratima indică rostirea în aceeaşi silabă a două cuvinte diferite: conjuncţia să şi pronumele personal o. Prin folosirea cratimei:
- dispare vocala ă din să;
- dispare o silabă; în loc de 2 silabe - să o - , rămâne una singură: s-o.
3. Cântecul acesta mă unge pe inimă.
4. Perspectiva narativă este subiectivă, întrucât naratorul este şi personaj în acţiune şi narează la persoana I, din propriul unghi de vedere.
5. Câmpul semantic al familiei: soră, părinţii, mătuşă.
6. Motive literare: numele nobil, omul superior.
7. Imperfectul indicativului indică o acţiune petrecută în trecut şi
aflată în plină desfăşurare, neterminată, prin urmare are o capacitate mare de
evocare. Pe de altă parte, imperfectul aduce o nuanţă de irealitate, specifică, de fapt, întregului roman al lui Mateiu Caragiale.
8. Textul aparţine genului epic, deoarece are acţiune, personaje şi narator. Personajul-narator cunoaşte o fată extraordinară, Ilinca Arnoteanu, dintr-o familie nobilă decăzută. O ajută la învăţat şi află concepţiile ei despre viaţă. Personaje sunt cei doi, deja amintiţi, şi Pantazi, care apare la începutul fragmentului. Naratorul relatează la persoana I, dintr-o perspectivă, evident, subiectivă. Un alt argument în favoarea caracterului epic al textului este predominanţa naraţiunii ca mod de expunere, în interiorul căreia se întâlnesc pasaje consistente cu descriere.
am o nelamurire.daaca am scris la punctu 6 tanara,fata,meserie imi puncteaza ceva?
RăspundețiȘtergereNu cred.
ȘtergereDar, fiind un subiect foarte greu, nu se ştie niciodată...
la punctul 6 era corect familia si mostenirea??
RăspundețiȘtergereConform baremului, nu.
ȘtergereDar subiectul e foarte vag, nu se ştie cum apreciază corectorul. Bine că ai scris ceva.
dumneavoastra ati puncta???
ȘtergereBuna seara!
RăspundețiȘtergereAm si eu o intrebare. Daca am scris ca verbele la modul indicativ- timpul imperfect au valoare descriptiva si contureaza cadrul in care s-a desfasurat actiunea, este corect?
Într-o proză obişnuită ar fi corect.
ȘtergereDar Mateiu I. Caragiale foloseşte imperfectul într-un mod inedit, ca timp al naraţiei. Prin urmare, eu nu aş puncta.
Dar,întrucât în barem nu e precizat răspunsul corect, nu se ştie cum va aprecia corectorul tău. Bine că ai răspuns ceva...
la subiectu 3 am scris doar 3 trasaturi si km k apartine romantismului si k fata este o finta muritoare are sentimente etc si el nu l are nu stie c i iubirea.....am scris o pagina.imi puncteaza pt asta?as ăutea sami fac sperante de un 5 ?:(
RăspundețiȘtergerema ajutati, va rog, in a-mi estima nota?
RăspundețiȘtergereEXACT (minus paranteze) cum am scris la examen (subiectul I facut repede si cu emotii, una dintre cele mai urate combinatii la un examen):
1) pacea=linistea ; a uimit=a mirat
2) (aici am facut o MARE prostie din graba) Prin eliminarea vocalei "a" si unirea cu "o" (ah blestemate emotii!!) se fluidifica vorbirea.
3) A fost impresionata de cadoul meu daruit din inima.
4) Perspectiva narativa "impreuna cu".
5) sora ; parintii
6) Motivul mostenirii ; motivul muncii
7) Prin folosirea verbelor la imperfect, autorul relateaza actiuni/evenimente trecute. (nu mai tin minte daca asa am scris, dar in orice caz, asemanator)
8) (aici am scris mai mult, despre naratiunea prezenta in text si, facand confuzie, despre figuri de stil)
9) (din nou, nu mai stiu exact cum am scris... m-am legat de figuri de stil si de "caracterizarea succinta dar plina de miez a fetei", cum ne creeaza imaginea unei fiinte de o puritate si tinerete "aproape nefiresti amandoua" si provenienta acesteia. din ce imi amintesc, am zis ceva de un cadru spatio-temporal trecut...O_o?).
la partea a II-a filosofie din plin (respectand structura unui eseu argumentativ), iar la partea a III-a, am scris "de la mine", legandu-ma de geniu, antiteza celor doua lumi, etc.
ce ziceti, pot spera la un lucky seven?