Subiecte date la clasa a XI-a
1.
"amănunt" - detaliu, "înţelesuri" - semnificaţii.
2. În secvenţa
"să-l citească", cratima marchează rostirea legată a două cuvinte
diferite: "să" şi "îl". Prin rostirea lor legată, cade
vocala "î" din "îl" şi cele două cuvinte formează
împreună silaba "săl". Acest
lucru duce la un tempo mai rapid al rostirii.
3. Când noaptea se lasă, gândul meu se duce pe
tărâmul fericit al amintirilor cu tine.
4. Perspectiva
este obiectivă: naratorul povesteşte la persoana a III-a şi este omniscient, dar
nu face aprecieri subiective asupra celor relatate.
5. Tema:
cunoaşterea. Motive: lectura, biblioteca, cărturarul, jurnalul.
6. "Se ducea
în fiecare zi la bibliotecă...", "Încă din 1939 se hotărâse...".
7. În textul
nostru, imperfectul este folosit la începutul fragmentului, când ni se vorbeşte
despre munca de cercetare în bibliotecă a
personajului principal. Verbe la imperfect sunt: "se ducea",
"cerea", "răsfoia", "lua (note)",
"redacta", "alcătuia", "citea", "ştia",
"avea", "dorea", "descoperea". Imperfectul este un timp al indicativului care
arată o acţiune trecută şi neterminată, aflată în plină desfăşurare.
Imperfectul are deci, pe de o parte, forţă de evocare, el face ca acţiuni
petrecute în trecut să pară că se desfăşoară în prezent, sub ochii cititorului.
Pe de altă parte, el sugerează acţiuni durative şi repetitive. Valoarea
expresivă a imperfectului constă astfel în puterea lui de a ne transmite
seriozitatea şi tenacitatea cu care lucra personajul, în ciuda faptului că, aşa
cum ni se spune, el poseda deja cunoaşterea. Cercetarea în sine îi procura
plăcere intelectuală.
8. Prima
trăsătură specifică genului epic este prezenţa instanţelor comunicării
narative: naratorul şi personajul. Există un narator obiectiv, care relatează
la persoana a III-a. Există un personaj cărturar care face muncă de cercetare:
"Se ducea în fiecare zi la bibliotecă şi cerea multe cărţi şi colecţii de
reviste vechi." A doua trăsătură specifică genului epic este folosirea
naraţiunii ca mod de expunere predominant: "Le răsfoia cu atenţie, lua
note, redacta fişele bibliografice...".
9. Personajul
acestui fragment trăieşte o experienţă extraordinară. Ori de câte ori se apucă
să citească o carte, descoperă că deja conţinutul acesteia îi este cunoscut. Este
uimit totuşi să constate că această "cunoaştere spontană", aşadar,
automată "nu anulează interesul cercetării, nici bucuria
descoperirii". Hotărăşte să noteze într-un caiet special ce i se întâmplă.
Pentru a-şi explica mecanismul psihologic, el face o analogie cu iubitorul de
poezie, care preferă să citească acelaşi poem de nenumărate ori, deşi îl ştie
pe dinafară. Secvenţa citatată vorbeşte tocmai despre această analogie.
Semnificaţia ei este că bucuria pe care o încearcă deopotrivă iubitorul de
poezie şi cercetătorul stă, nu în cartea citită sau în poemul recitit, ci în actul spiritual realizat cu ocazia citirii
sau a cercetării. Acesta nu se repetă niciodată identic, este mereu altul şi,
de aceea, plăcerea intelectuală este mereu proaspătă. Bogăţia cărţii sau a
poemului nu este niciodată epuizată pe deplin, pentru că starea sufletească şi
intelectuală a cititorului diferă de la un moment la altul.