Prezintă raportul
dintre realitate și ficțiune, într-o compunere de 15-20 de rânduri, utilizând,
pentru exemplificare, secvențe din
ambele texte propuse.
A. Măgarul Alfred s-a născut pe un nor. Când și-a dat seama ce se întâmplă cu
el a privit în jos și undeva departe, pierdută într-o livadă de meri, a văzut o căsuță portocalie.
“Acolo
aș vrea să locuiesc!” a spus măgarul
Alfred și a rugat
o pasăre să-l aducă cu picioarele pe pământ.
Pasărea
era un vultur, mai bine zis o vulturoaică […] destul de bătrână, veșnic încruntată[…].
Alfred
era un măgar trist. Habar n-avea de ce se născuse pe norul acela care părea ieșit dintr-o fabrică de suc de
portocale, dar hotărâse să nu-și pună prea multe întrebări pe tema asta și își acceptase destinul cu
demnitate. Norul îl purta în fiecare zi prin cele mai diverse locuri din lume,
însă de fiecare dată se întorcea deasupra livezii de meri cu o precizie de ceasornic
elvețian. Așa se face că măgarul Alfred văzuse
multe de când se trezise pe acel nor: războaie, primăveri, recolte, frigidere
goale, tamponări, cai albi și cai liberi, poeți… Din toate astea a cules o tristețe prea matură care se manifesta
din când în când prin tresărirea sprâncenei sale drepte.
“Dacă
aș ajunge vreodată să trăiesc
acolo jos!” se gândea adesea Alfred, „aș fi cel mai bun măgar din lume.
Nu ştiu ce înseamnă asta pentru că toți măgarii văzuți de mine făceau același lucru, mai mult sau mai puțin supuși. Dar eu promit să fiu cel mai
bun măgar din lume” .
(Eduard Țone, Aventurile măgarului Alfred)
B. A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu v-aş mai
povesti, un măgăruş pe nume Noruleț. Măgăruşul nostru trăia undeva departe,
departe, într-o țărişoară cu multe câmpii verzi, ape curate şi
munți cu piscuri scăldate de soare. În țara lui Noruleț nu se vedea picior de om, în schimb erau păsări mii, gâze, iepuraşi, văcuțe şi oi la păscut, melci şi broscuțe. […]
Şi au mai trecut câteva zile, apoi câteva luni. Într-o
seară, înainte de culcare, Noruleț şi-a auzit părinții vorbind în şoaptă, lângă soba din bucătărie, din care se auzeau lemnele
trosnind:
- Ar trebui
să-i arătăm comoara, zise tatăl. Este destul de mare să ştie...
- Nu, nu încă, spuse mama. Nu este destul de mare să înțeleagă. Şi dacă vede comoara, va dori să plece în
lumea largă şi este prea mic pentru asta.
„Oare despre ce comoară este vorba? se
întrebă Noruleț. De ce nu vor să-mi
spună? Nu ştiam că suntem aşa de bogați.
Mai bine întreb, altfel nu am să pot dormi toată noaptea la gândul comorii”.[…]
- Iată comoara, spuse mama. A descuiat lădița şi în clipa aceea încăperea se lumină de parcă ar
fi
fost ziuă.
Dar înăuntru nu erau bani sau grămezi de aur, nici pietre
prețioase ori perle. Nu, în lădiță era... o carte mare, cu foi lucioase şi albe ca
laptele, cu poze multe şi frumos colorate. Pe coperta cărții era poza unei bile mari şi albastre, care strălucea
mai tare decât luna plină în toiul nopții.[…]
Noruleț se uita lung,
lung la cartea aceea frumoasă, la Planeta Albastră, mai frumoasă decât orice pe
lume. Şi, din clipa aceea, visul lui cel mai fierbinte a fost să plece acolo,
departe, în Țara Oamenilor. Trebuia
să vadă, trebuia să ştie.[…] În noaptea aceea, Noruleț nu a
dormit nicio clipă. S-a gândit tot timpul la planeta aceea bătrână de miliarde
de ani, şi totuşi atât de tânără şi de frumoasă. Îşi imagină casa lui, sus de
tot, cocoțată pe creştetul
Planetei Pământ, ca un coif. Şi era mândru că se afla pe cel mai frumos loc din
Univers. Aşa îi spuseseră părinții
lui că se numea casa aceea fără hotare, care adăpostea Soarele, Luna, stelele,
planetele şi Pământul – Univers.
„Am să plec în lumea largă să văd Țara Oamenilor, aşa am să fac!”.
(Valentina Mihart, Aventurile lui
Noruleţ, măgărușul călător)
Planul compunerii
|
Compunerea
|
I. Introducere
|
Trimiteţi compunerile voastre. Ele vor fi publicate pe http://compuneri-u.blogspot.ro. |
II. Cuprins
|
|
III. Încheiere
|