Prin urmare, prima cerinţă de pe biletul de la proba orală se referă la situaţia de comunicare.
Aici totul pleacă de la schema situaţiei de comunicare conceptualizată de lingvistul rus Roman Jakobson:
Cel care se adresează („transmiţătorul”) trimite un mesaj destinatarului („receptorul”). Pentru ca mesajul să-şi îndeplinească funcţiunea, el are nevoie de un context la care se referă (sau, într-o nomenclatură mai echivocă, de un „referent”), pe care destinatarul să-l poată pricepe şi care să fie sau verbal sau capabil de a fi verbalizat; de un cod întru totul, sau cel puţin parţial, comun atât expeditorului, cât şi „destinatarului” (sau, cu alte cuvinte, comun celui care codează şi celui care decodează); în fine, are nevoie de contact, conducta materială sau legătura psihologică dintre cei doi, care le dă posibilitatea să stabilească şi să menţină comunicarea.
- emiţătorul ("transmiţătorul", cel care se adresează, cel care comunică o informaţie);
- receptorul ("destinatarul", cel căruia îi este adresată informaţia);
- mesajul (informaţia transmisă);
- contextul ("referentul", situaţia din realitate la care se referă informaţia);
- codul (ansamblul de semne care constituie suportul informaţiei);
- canalul (conducta materială sau legătura psihologică dintre cei doi).
