"Frunză verde magheran" - clasa a VIII-a, editura Corint

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Rebus on-line # Jocuri lingvistice şi literare

---

Frunză verde magheran...

Frunză verde magheran, Voinicel mehedinţean, Sunt născut pe frunzi de fag Ca să fiu la lume drag. Şi-s scăldat de mic în Olt, Să mă fac viteaz de tot Şi-s frecat cu busuioc, Să am zile cu noroc. După ce am mai crescut, Din ochi maica m-a pierdut, C-am fugit de la părinţi Tot în munţi, la Mehedinţi. Apoi m-am lăsat în vale Cu trei rânduri de pistoale, Ş-am ajuns un voinicel Cu inima de oţel. Aoleo! ce foc de dor! Veni-va badea Tudor Să mai strângă din păduri

Cete mândre de panduri Ca s-alunge de la noi Şi pe greci şi pe ciocoi. Frunză verde păducel, Cine-a merge după el? Un şoiman mehedinţel Care ştie să chitească, Rândunica s-o lovească, Şi mai ştie de călare Să se lupte-n fuga mare. Şi mai ştie să înoate Vâslind Dunărea din coate. Aoleo! mă arde focul Ca să-mi cerc şi eu norocul. Aoleo! de rău, de bine, Ţipă sufletul în mine! (Vasile Alecsandri - Poezii populare ale românilor)

1. Creaţi patru contexte în care cuvintele rău şi bine să fie folosite, pe rând, ca adjective şi adverbe.

ADJECTIV	ADVERB
Eu am un câine rău.	Câinele meu muşcă rău.
Domnul Popescu este un bărbat bine.	Mihai învaţă bine.

4. Transcrieţi versurile ce conţin interjecţii, subliniaţi interjecţiile şi arătaţi semnificaţia lor.

Primul vers ce conţine interjecţie este: Aoleo! ce foc de dor!. Interjecţia "aoleo" exprimă intensitatea nerăbdării haiducului de a vedea pornită lupta împotriva duşmanilor poporului.

Al doilea vers ce conţine interjecţie este: Aoleo! mă arde focul.... Aici, interjecţia "aoleo" exprimă dorinţa arzătoare a haiducului de a porni la luptă alături de pandurii lui Tudor.

În sfârşit, ultimul vers ce conţine o interjecţie este:  Aoleo! de rău, de bine....Aici, interjecţia "aoleo" este expresia unei stări sufleteşti intense şi complexe (Ţipă sufletul în mine!, continuă versul următor). Pe de o parte haiducul suferă din cauza nedreptăţilor din ţară, produse de ciocoi (de rău). Pe de altă parte, el se bucură intens la gândul că prin luptă nedreptăţile vor fi înlăturate şi oamenii o vor duce mai bine (de bine).

Rolul timpurilor verbale în "Metamorfoză", de Vasile Voiculescu

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Jocuri lingvistice şi literare # Rebus on-line

Omidă uriaşă strivită între nori, 

Vărgată cu cenuşă, cu aur şi cu sânge, 

Lumina se târăşte spre margine de zări 

Şi în gogoaşa nopţii tot mai adânc se strânge. 

S-a-nchis grădina serii cu porţi de abanos, 

Dar mâine răsări-va din celălalt colţ al vieţii 

Un flutur ce va umple, învoalt şi luminos, 

Cu aripile albe tot cerul dimineţii. 

(Vasile Voiculescu - Metamorfoză)

În această poezie, autorul descrie momentul înserării şi îşi exprimă gândurile şi sentimentele legate de acesta. Sunt două strofe. În prima este înfăţişată dispariţia treptată a luminii, înghiţită încet-încet de noapte, ca o omidă de gogoaşa ei. Autorul foloseşte aici două verbe ("se târăşte", "se strânge"), ambele la timpul prezent, pentru a da impresia de autenticitate, de participare la un moment real. 

Strofa a doua dă ocazia eului poetic să-şi exprime gândurile şi sentimentele legate de momentul la care a asistat. Dispariţia luminii nu-l întristează, nu-i provoacă melancolie, ci, dimpotrivă, frumuseţea amurgului şi a nopţii îl duce cu gândul la eternitatea universului, care nu piere niciodată. Lumina, ştie eul poetic, n-a dispărut definitiv, ea va reapărea triumfătoare, a doua zi de dimineaţă, asemenea unui fluture alb din gogoaşa lui. În această strofă este un verb la trecut ("s-a-nchis"), care vorbeşte despre momentul anterior al dispariţiei luminii şi două verbe la viitor ("răsări-va" şi "va umple") care exprimă încrederea în reapariţia luminii.peste câteva ore. 

Prin urmare, în această poezie, Vasile Voiculescu foloseşte verbele la toate cele trei timpuri (prezent, trecut şi viitor) pentru a sugera ciclul neîntrerupt al existenţei, privit, cu optimism, din perspectiva fiinţei trecătoare, care este omul.