"Mara", de Ioan Slavici - indici spaţiali

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Ex. 3 / p. 45

La începutul romanului, în expoziţiune, Slavici ne face cunoştinţă cu personajul principal, Mara Bârzovanu şi ne descrie cadrul unde vor avea loc întâmplările. Pentru a crea impresia de veridicitate, acţiunea este plasată într-un spaţiu care împrumută elemente ale realului. Localităţile Lipova, Radna, Arad şi altele, mai mici, precum şi râul Mureş, pomenite în primul capitol, pot fi uşor localizate pe harta reală a României. Pentru necesităţile naraţiunii, Slavici transfigurează însă realitatea, scoţând în evidenţă Lipova şi Radna, pe care le face adevărate centre comerciale. În plus, autorul îşi manifestă subiectivismul atunci când apreciază că „în faţa bisericii se întinde Radna cea frumoasă”, că biserica românească din Lipova are „turnul sclipicios şi plin de zorzoane” şi că „pe Murăş la vale se întinde şesul cel nesfârşit al Ţării Ungureşti”. Epitetele „cea frumoasă”, „sclipicios şi plin de zorzoane” şi „cel nesfârşit” sunt expresii ale viziunii proprii a autorului asupra spaţiului acţiunii. Realitate şi ficţiune se împletesc astfel în romanul „Mara”.

---

Meditaţii on-line la limba română

Modele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat 2012

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Evaluarea Naţională 2012
Precizări
Model de subiect la limba română 2012
Model de barem de evaluare şi notare 2012

Bacalaureat 2012
Precizări pentru proba orală de limba română 2012
Model de subiect pentru proba orală la limba română 2012
Model de barem de evaluare şi notare la proba orală
Precizări pentru proba scrisă de limba română 2012
Model de subiect pentru proba scrisă la limba română 2012
Model de barem de evaluare şi notare la proba scrisă

Audiţie plăcută în audienţă la ministrul Culturii

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Paronimele sunt importante. Paronimele te pot compromite. Nu ca pe şoferii care spun că le-a rămas maşina „pe geantă” (în loc de „pe jantă”), ci rău de tot, îţi pot compromite cariera, mai ales dacă eşti într-o funcţie publică. Aşa a păţit-o ministrul Culturii, Kelemen Hunor, cu ocazia discursului ţinut la deschiderea Festivalului „George Enescu” 2011, un eveniment muzical de mare ţinută, aflat anul acesta la cea de-a XX-a ediţie. 

În faţa miilor de spectatori din Sala Palatului, dl Hunor a izbutit să se ţină tare pe tot parcursul cuvântării. A fost încordat şi concentrat, ca un gimnast la inele în finala olimpică. N-a comis nicio greşeală de gramatică sau de pronunţie. N-a rotunjit (prea tare) vocalele nelabiale (aşa cum fac, de obicei, nativii maghiari). În fine, a fost (aproape) impecabil. Asta, atâta timp cât a citit cuminte, atent şi conştiincios de pe hârtiile din mână...

Însă la fel ca gimnastul care - după ce depăşeşte cu brio cele mai grele elemente ale exerciţiului - de bucurie îşi pierde concentrarea tocmai la ieşirea de pe aparat şi ratează aterizarea, dl Hunor s-a hotărât, prezumţios de imprudent, să vorbească liber, fără să se mai uite în foi. Zâmbitor şi încrezător, a ridicat privirea din hârtii – textul scris probabil se isprăvise – şi, sigur de data asta pe el, a urat celor câteva mii de spectatori din Sala Palatului, tuturor radioascultătorilor şi telespectatorilor din România, în sfârşit, întregii Românii melomane şi elevate, două vorbe pentru care cu siguranţă va deveni celebru: Audienţă plăcută!

N-am putut să vin şi eu la acest eveniment, dar am urmărit la televizor cum audienţă îi ia locul lui audiţie, spre veşnica şi ireparabila compromitere a bietului medic veterinar şi profesor de filosofie, ajuns – prin politică - ministru al Culturii în România.

Kelemen Hunor şi paronimele

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, s-a ţinut tare pe parcursul discursului ţinut la deschiderea Festivalului "George Enescu" 2011. N-a comis nicio greşeală de gramatică sau de pronunţie. Asta cât timp a citit cuminte şi conştiincios de pe hârtiile din mână. Însă la fel ca gimnastul care, după ce trece cu brio de cele mai grele elemente ale exerciţiului, de bucurie îşi pierde concentrarea tocmai la ieşirea de pe aparat şi ratează aterizarea, dl Hunor s-a hotărât, prezumţios de imprudent, să vorbească liber, fără să se mai uite în foi şi a urat celor câteva mii de spectatori din Sala Palatului, tuturor radioascultătorilor şi telespectatorilor din România două vorbe pentru care cu siguranţă va deveni celebru:
Audienţă plăcută!

Cuvântul polisemantic şi omonimele

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admitere # Teste de vocabular # Jocuri lingvistice şi literare # Jocuri de cuvinte # Rebus on-line

---

Utilizatorul elev_bun mă întreabă pe forum ce diferenţă este între omonime şi cuvinte polisemantice.

Teoretic, diferenţa pare evidentă. Omonimele sunt două (sau mai multe cuvinte) care, întâmplător, au aceeaşi formă (acelaşi corp sonor), dar au sensuri total diferite. Cuvântul polisemantic este un cuvânt care are mai multe sensuri înrudite. Repet, în-ru-di-te.

Practic, uneori e mai greu de spus dacă avem de-a face cu două cuvinte diferite sau numai cu unul singur, cu mai multe sensuri înrudite.

Să exemplific.

1. Cuvintele sare şi sare sunt omonime. Au aceeaşi formă (sunt formate din aceleaşi sunete: s, a, r, e), dar au înţeles total diferit:

Maria sare coarda.

Mama pune sare în mâncare.

2. Cuvântul baie este polisemantic. El are mai multe sensuri înrudite.

- cadă: Am pus apă în baie.

- încăpere: Uşa de la baie s-a rupt.

- spălare: Eu fac baie.

Aici nu e la fel ca mai sus, în cazul lui sare-sare. Nu avem trei cuvinte cu aceeaşi formă, ci este un singur cuvânt cu trei sensuri înrudite (toate au legătură cu apa, cu ideea de spălare). Provine din latinescul bannea.

Ca să fie şi mai clar, trebuie să ştiţi că mai există un cuvânt baie (omonim cu cel de mai sus), care înseamnă mină. Provine din maghiarul banya. Îl întâlnim în denumirile oraşelor Baia Mare, Baia de Fier, Baia de Aramă, care se numesc aşa, deoarece există o mină în regiune.  Prin urmare primul cuvânt baie (cel cu trei sensuri) şi acesta (cu sensul de mină) sunt omonime.