Analize gramaticale online #
Teste pentru admitere #
Forumul orei de limba română
Prin valoarea expresivă a unui cuvânt sau a unei construcţii înţelegem încărcătura emoţională (sporul de afectivitate, de sentiment) pe care o aduce textului.
O metodă de a afla valoarea expresivă a unui cuvânt este de a-l scoate din text şi de a compara cele două versiuni: textul fără cuvântul respectiv şi textul original. Se poate observa astfel ce plus aduce cuvântul respectiv în text.
1. Evidenţiază valoarea expresivă a verbului la modul conjunctiv din strofa următoare:
"De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă."
Verbul la conjunctiv exprimă o acţiune ireală, posibilă. În text, verbul "să fi rămas" este la conjunctiv perfect, ceea ce înseamnă că exprimă o acţiune ireală, posibilă în trecut. Folosirea lui exprimă regretul eului liric că posibilitatea de a fi rămas în sat nu s-a transformat în realitate.
2. Precizează valoarea expresivă a verbelor la indicativ imperfect, folosite în textul următor:
"Pe balta clară barca molatică plutea...
Albeţi neprihănite curgeau din cer; – voioase
Zâmbeau în fundul apei răsfrângeri argintoase;
Oh! Alba dimineaţă şi visul ce şoptea,
Şi norii albi – şi crinii suavi – şi balta clară,
Şi sufletul – curatul argint de-odinioară –
Oh! Sufletul! – curatul argint de-odinioară."
Imperfectul exprimă o acţiune trecută şi neterminată. În textul de mai sus, verbele la imperfect ("plutea", "curgeau", "zâmbeau", "şoptea") exprimă acţiuni care se prelungesc la infinit în memoria eului liric, provocând şi întreţinând astfel nostalgia după vârsta curată a tinereţii.
3. Precizează valoarea expresivă a adverbului "ce" din strofa de mai jos:
"Atunci acele ramuri de-odată înfloriră
Ş-o ploaie azurie vărsară peste noi...
O! Doamne, acele clipe ce repede pieiră...
Uscat e liliacul şi nu mai suntem doi."
Adverbul "ce" este aici un mijloc expresiv de redare a superlativului absolut al adverbului "repede". El încarcă versul cu durerea eului liric, provocată de pierderea iubirii şi a tinereţii.
4. Precizează valoarea expresivă a adverbului "decât" din strofa următoare:
"În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie..."
Adverbul "decât" introduce o restricţie, care amplifică (prin sugestia că altceva nu se mai aude) sunetul paşilor celor care merg ţinându-se de mână. Se transmite aşadar o stare de nelinişte, provocată de conştiinţa singurătăţii într-un oraş populat numai de cupluri.
5. Explică valoarea expresivă a adverbului "poate", folosit de două ori în strofa următoare:
"Şi versul meu
L-o duce, poate, vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu –
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine –
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!"
Adverbul dubitativ "poate" încarcă strofa cu îndoiala, dar şi cu speranţa eului liric că iubita pierdută îşi va mai aminti vreodată de el.