duminică, 27 aprilie 2014

Eu citesc: "Ghilgameş". Cea mai veche scriere literară a uman...

Eu citesc: "Ghilgameş". Cea mai veche scriere literară a uman...:  Eu citesc... "Din marile legende ale lumii", de Al. Mitru. În această carte sunt adunate zece dintre cele mai însemnate mituri ...

joi, 20 martie 2014

Simulare bacalaureat 2014 - rezolvare subiecte

Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română


Subiecte date la clasa a XI-a



1. "amănunt" - detaliu, "înţelesuri" - semnificaţii.
2. În secvenţa "să-l citească", cratima marchează rostirea legată a două cuvinte diferite: "să" şi "îl". Prin rostirea lor legată, cade vocala "î" din "îl" şi cele două cuvinte formează împreună  silaba "săl". Acest lucru duce la un tempo mai rapid al rostirii.
3.  Când noaptea se lasă, gândul meu se duce pe tărâmul fericit al amintirilor cu tine.
4. Perspectiva este obiectivă: naratorul povesteşte la persoana a III-a şi este omniscient, dar nu face aprecieri subiective asupra celor relatate.
5. Tema: cunoaşterea. Motive: lectura, biblioteca, cărturarul, jurnalul.
6. "Se ducea în fiecare zi la bibliotecă...", "Încă din 1939 se hotărâse...".
7. În textul nostru, imperfectul este folosit la începutul fragmentului, când ni se vorbeşte despre munca de cercetare în bibliotecă a  personajului principal. Verbe la imperfect sunt: "se ducea", "cerea", "răsfoia", "lua (note)", "redacta", "alcătuia", "citea", "ştia", "avea", "dorea", "descoperea".  Imperfectul este un timp al indicativului care arată o acţiune trecută şi neterminată, aflată în plină desfăşurare. Imperfectul are deci, pe de o parte, forţă de evocare, el face ca acţiuni petrecute în trecut să pară că se desfăşoară în prezent, sub ochii cititorului. Pe de altă parte, el sugerează acţiuni durative şi repetitive. Valoarea expresivă a imperfectului constă astfel în puterea lui de a ne transmite seriozitatea şi tenacitatea cu care lucra personajul, în ciuda faptului că, aşa cum ni se spune, el poseda deja cunoaşterea. Cercetarea în sine îi procura plăcere intelectuală.
8. Prima trăsătură specifică genului epic este prezenţa instanţelor comunicării narative: naratorul şi personajul. Există un narator obiectiv, care relatează la persoana a III-a. Există un personaj cărturar care face muncă de cercetare: "Se ducea în fiecare zi la bibliotecă şi cerea multe cărţi şi colecţii de reviste vechi." A doua trăsătură specifică genului epic este folosirea naraţiunii ca mod de expunere predominant: "Le răsfoia cu atenţie, lua note, redacta fişele bibliografice...".
9. Personajul acestui fragment trăieşte o experienţă extraordinară. Ori de câte ori se apucă să citească o carte, descoperă că deja conţinutul acesteia îi este cunoscut. Este uimit totuşi să constate că această "cunoaştere spontană", aşadar, automată "nu anulează interesul cercetării, nici bucuria descoperirii". Hotărăşte să noteze într-un caiet special ce i se întâmplă. Pentru a-şi explica mecanismul psihologic, el face o analogie cu iubitorul de poezie, care preferă să citească acelaşi poem de nenumărate ori, deşi îl ştie pe dinafară. Secvenţa citatată vorbeşte tocmai despre această analogie. Semnificaţia ei este că bucuria pe care o încearcă deopotrivă iubitorul de poezie şi cercetătorul stă, nu în cartea citită sau în poemul recitit, ci  în actul spiritual realizat cu ocazia citirii sau a cercetării. Acesta nu se repetă niciodată identic, este mereu altul şi, de aceea, plăcerea intelectuală este mereu proaspătă. Bogăţia cărţii sau a poemului nu este niciodată epuizată pe deplin, pentru că starea sufletească şi intelectuală a cititorului diferă de la un moment la altul.

luni, 3 martie 2014

Simularea probei de limba română din cadrul examenului de bacalaureat 2014 - subiecte rezolvate

Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română

Clasa a XII-a
1. retras - izolat, singur, singuratic; zădărnicie - deşertăciune, inutilitate.
2. În această secvenţă, virgula are rolul de a separa interjecţia "vai" de restul propoziţiei.
3. Toată lumea aştepta cu sufletul la gură începerea meciului.
5. "domnişoară", "ciudate necunoscut".
6. Una din modalităţile de caracterizare a personajului Ogaru este autocaracterizarea: "Eu sunt aventura, domnişoară! Eu sunt necunoscutul, trepidaţia, poezia, subconştientul dezlănţuit..."
7. Rolul notaţiilor autorului este de a indica reacţiile personajelor: reacţii exterioare (gesturi, mimică) şi interioare (stări sufleteşti).
8. Cele două trăsături ale genului dramatic prezente în textul dat sunt 1. absenţa vocii narative, textul fiind constituit doar din replicile personajelor şi 2. folosirea didascaliilor (a indicaţiilor scenice), pentru a prezenta numele personajelor, reacţiile lor, mişcarea scenică etc. Una din replicile existente este: "Iubesc o altă persoană.". Una din indicaţiile scenice este: "(Vrea să plece)".

Deocamdată, atât...

Subiectele pot fi găsite aici.