sâmbătă, 17 iunie 2023

Evaluarea națională - subiectul I.A.6., tiparul descriptiv


   Tiparul textual descriptiv se caracterizează prin prezentarea unui obiect (peisaj, ființă, lucru etc.), cu trăsăturile lui distinctive. Limbajul folosit se caracterizează prin preponderența grupului nominal (substantiv - adjectiv), la nivel gramatical, și a epitetului, la nivel stilistic. O structură descriptivă ar trebui să evoce în mintea cititorului o imagine artistică (vizuală, auditivă, olfactivă etc.)

   În textul 1, în versurile 3-4 din partea a VIII-a, există o structură textuală descriptivă, pentru că ni se prezintă un tablou de natură: în pădure, lângă izvor, iarba umedă strălucește în lumina lunii, iar florile albastre se clatină ușor sub picăturile de apă, răspândind un parfum îmbătător. Predomină substantivele însoțite sau nu de adjective cu valoare de epitet: „izvoare”, „iarba”, „flori albastre, ... ude”, „văzduhul tămâiet”. Este creată astfel o imagine vizuală, completată în final de una olfactivă.

Evaluarea națională - subiectul I.A.6., tiparul narativ


 Tiparul textual narativ se caracterizează prin relatarea de către un narator a unor fapte și întâmplări la care participă o serie de personaje. Prin urmare, cele trei elemente esențiale ale unei narațiuni sunt naratorul, acțiunea și personajele.

   Există structuri textuale narative în ambele texte. De exemplu, în finalul fragmentului din „Inocenții”, naratorul-personaj (fata) povestește faptele petrecute când s-a îmbolnăvit de gripă. Făcuse febră mare și nu-i trecea. De tratarea copilului s-a ocupat, cu eficiență, mama. Tatăl i-a adus ca medicament o carte minunată, „Antologia inocenței”, din care fata a citit zilnic toată iarna și de care nu s-a mai despărțit niciodată. Apar trei personaje: fata, mama și tata.

   Există deci toate cele trei elemente ale unei narațiuni: naratorul, acțiunea și personajele.