Facebook Share

miercuri, 9 iulie 2014

Etimologie... pentru toţi: Paradis

Etimologie... pentru toţi: Paradis: Drumul cuvântului paradis până în limba română este lung şi vechi. El provine din limba avestică, o limbă iraniană (azi, moartă) cunoscut...

luni, 30 iunie 2014

Rezolvarea subiectelor - bacalaureat 2014, profil uman

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare#Spânzurătoarea

Subiecte rezolvate

1. "adevărat" - real, veritabil, autentic; "se vor încrucişa" - se vor intersecta.
2. Cratima indică rostirea legată a două cuvinte diferite ("şi" şi "în"), astfel încât ele formează o singură silabă: |şin|.
3. La acest meci important, în tribune se zărea o mare de capete.
4. întâlnirea providenţială (care marchează destinul), tânărul timid, femeia ideală.
5. Perspectivă subiectivă, naratorul relatează la persoana I întâmplări al căror personaj este.
6. "acel moment al vieţii mele"; "A fost clipa ... când am văzut întâia oară pe Alba."; "în minutul acela"; "când a ajuns în dreptul meu"; "când ea era la un pas de mine".
7. În text sunt două interogaţii retorice. Prima este: "Dar cum (am izbutit să întorc spre mine ochii ei şi să smulg un zâmbet)?  Ea are rolul de a atrage atenţia asupra momentului de maximă intensitate sufletească pe care l-a trăit personajul. Prin întrebare, autorul mobilizează participarea afectivă a cititorului, pentru că acesta are, în primă fază, impresia că el este cel întrebat. Răspunsul îl va da tot autorul, dar unui cititor, de data aceasta, amorsat afectiv. Cea de-a doua interogaţie retorică este: "A devenit oare mai mândră de ea însăşi plecând mai departe?" Este alt tip de interogaţie retorică, una care îşi conţine răspunsul, potenţându-l prin actul disimulat al întrebării. Autorul, de fapt, vrea să afirme. Da, era evident că femeia a devenit mai mândră, când a văzut câtă tulburare i-a produs bărbatului apariţia sa. Interogaţia retorică, în acest caz, accentuează răspunsul conţinut în ea, lucru învederat şi de frazele următoare, care dau explicaţii suplimentare.
8. existenţa acţiunii: "Ea m-a privit, înminunată de această întâmplare şi gravitatea ei s-a scuturat de mai multe ori în acele zbucniri de râs pe care totuşi se silea să le oprime."
existenţa personajelor ("eu" - personajul-narator şi Alba):  "eu n-am ştiut că femeia... care a trecut pe lângă mine, purta numele Alba."
9. Secvenţa dată surprinde momentul apariţiei Albei în mijlocul studenţilor şi studentelor adunaţi pe trotuarul din faţa facultăţii. Cu un aer mândru, frumoasa femeie trece printre ei, urmărită de privirile admirative ale fetelor. Scriitorul realizează o scenă de mare efect artistic, transformând-o pe Alba într-o adevărată apariţie divină coborâtă printre muritori. Contribuie la această impresie epitetele "de sus" (pentru "pas"), "care nu se oprea nicăieri" (pentru "privire") şi comparaţia "(ea parcurgea) talazurile de tineret, care se dau în lături ca valurile Mării Roşii dinaintea pasului lui Moise."

Rezolvarea subiectelor - bacalaureat 2014, profil real


Subiecte rezolvate

1. "straniu" - ciudat, bizar, neobişnuit; "făgăduisem" - promisesem.
2. Cratima indică rostirea legată a două cuvinte diferite ("câte" şi "o"), astfel încât se formează o singură silabă din ultimele sunete ale cuvântului "câte" şi cuvântul "o": |câ - teo|.
3. De atâtea suferinţe, i-a ajuns cuţitul la os.
4. visul, banii.
5. Perspectiva narativă este subiectivă. Naratorul relatează faptele la persoana I.
6. "bătea soarele amiezii", "se întâmplaseră astă-noapte", "să fiu la unsprezece la el".
7. Verbele la imperfect se folosesc de mai multe ori în text. Ele exprimă, în principiu, o acţiune trecută şi neterminată. În primele două paragrafe şi în ultimul paragraf verbele "cutremura", "bătea", "aşteptau", "era" şi "părea" conturează cadrul desfăşurării acţiunii, exprimând acţiuni durative. În continuare, pe parcursul textului întâlnim verbe la imperfect ori de câte ori personajul trece de la mişcări bruşte, punctuale (pentru care autorul foloseşte perfectul compus) la gesturi exterioare care durează mai mult ("făceau", "trebuiau", "găseam", "mă uitam" - valoare durativă) sau reflectează asupra unor posibilităţi ("se părea", "putea", "puteam", "aveam" - valoare evocativă).
8. prezenţa acţiunii: "Am tras repede hainele, am pornit alergând aproape."
prezenţa personajelor "eu" (personajul-narator) şi servitoarea: "N-am auzit când a intrat servitoarea."
9. În această secvenţă, personajul principal reflectează asupra puterii banului. I se pare ciudat că o bucată de hârtie are atâta importanţă în viaţa oamenilor şi că aceştia consideră firesc acest lucru. Discrepanţa între neînsemnătatea materială a banului (o bucată de hârtie ca oricare alta, ce poate fi ruptă mărunt şi arsă cu uşurinţă) şi valoarea ei morală imensă (te poate face fericit sau nefericit, bun sau rău) îl tulbură şi îl intrigă pe personajul-narator.