Meditaţii on-line la limba română #
Teste pentru admiterea la facultate
Subiectul I -----------------(30 de puncte)
Se dă următorul text:
Mi-am dat seama că nu se gândea întotdeauna la o eventuală despărţire; asemenea gânduri, cumplite, le respingea cu dârzenie întreaga ei fiinţă. Dar bănuia că viaţa aceasta, trăită împreună clipă de clipă, miracolul acela, a două făpturi necontenit prezente una pentru alta, nu va putea dura. Îşi dădea seama, zărindu-mă uneori în faţa raftului cu cărţi, că în curând mă va cuprinde vechea mea patimă, şi că atunci munca mă va fura de lângă ea ceasuri şi zile întregi. Ştia că setea mea de creaţie, de scris, a fost numai adormită, că ea nu va putea fi definitiv stinsă. Se împăcase cu acest destin - despărţirea noastră pentru lungi, chinuitoare intervale - dar l-ar fi voit cât mai târziu împlinit.
Câteodată îşi spunea că e imorală cu dragostea ei strivitoare, că un om nu poate trăi fără să muncească şi mai ales un artist nu are dreptul să-şi îngroape talentul într-o dragoste fericită. şi pentru fiinţa ei cinstită îndoielile acestea erau chinuitoare. Dar întotdeauna sfârşea prin a-şi spune că, moral sau imoral, bine sau rău, toate acestea n-au nimic de-a face cu adevărata, tainica dragoste; că întâlnirea noastră este singurul lucru esenţial, real, iar toate celelalte - muncă, creaţie, talent, onoare şi câte vor mai fi - nu preţuiesc nimic, căci toate sunt zădărnicii omeneşti ale pământului...
(Mircea Eliade, Nuntă în cer)
CERINŢE
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: despărţire, patimă.
R. despărţire – separare, patimă - pasiune
2. Explică rolul punctelor de suspensie în secvenţa: căci toate sunt zădărnicii omeneşti ale pământului...
R. În general punctele de suspensie marchează o întrerupere – momentană sau definitivă - în şirul vorbirii. În acest context întreruperea şirului vorbirii este definitivă, sugerând o acţiune repetitivă. Personajul feminin se frământă iar şi iar, căutând argumente în favoarea dragostei lor, care i se părea când că îl striveşte pe partener, când că „este singurul lucru esenţial” care li se întâmplă. Revenirea aceloraşi gânduri este sugerată prin folosirea punctelor de suspensie.
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul gând.
Vorbele mele l-au pus pe gânduri.
Vorbele mele l-au făcut să cadă pe gânduri.
4. Precizează tipul de perspectivă narativă din textul citat.
R. Naraţiunea este homodiegetică, naratorul fiind în acelaşi timp şi actor (personaj), prin urmare se narează la persoana I, adică avem perspectiva narativă a personajului-actor, o perspectivă evident subiectivă. (Ca în orice text modern însă perspectiva este complicată în acest fragment de faptul că naratorul-personaj ne relatează la persoana a III-a ce gândeşte un alt personaj, pătrunzând în interiorul acestuia, aşa cum ar face naratorul omniscient dintr-o naraţiune heterodiegetică.)
5. Transcrie două cuvinte din text care aparţin câmpului semantic al creaţiei.
R. scris, cărţi, artist, muncă, talent
6. Notează două motive literare din textul dat.
R. motivul creaţiei, motivul iubirii
7. Prezintă semnificaţia unei figuri de stil din textul dat.
R. Fragmentul vorbeşte despre frământările unei femei îndrăgostite de un bărbat superior, de un creator. Conştiinţa ei este sfâşiată între vinovăţia de a-l răpi pe bărbatul iubit destinului lui artistic şi dorinţa de a trăi deplin o fericire esenţială. În acest context, autorul foloseşte epitetul strivitoare, care vrea să exprime sentimentul de vină pe care îl trăieşte femeia la gândul că prin dragostea ei l-ar putea sufoca pe bărbat, îndepărtându-l de menirea sa creatoare.
8. Menţionează două trăsături ale genului epic, ilustrându-le cu exemple din text.
R: Textul aparţine genului epic, deoarece are acţiune, are personaje, are narator. Acţiunea fragmentului prezintă frământările interioare ale unei femei îndrăgostite de un bărbat superior, de un creator. Conştiinţa ei este sfâşiată între vinovăţia de a-l răpi pe bărbatul iubit destinului lui artistic şi dorinţa de a trăi deplin o fericire esenţială. Fragmentul are două personaje: cei doi îndrăgostiţi. Naratorul se confundă cu personajul masculin, prin urmare se narează la persoana I, dintr-o perspectivă subiectivă („mi-am dat seama”, „setea mea de creaţie”).
9. Comentează, în şase-zece rânduri, următoarea secvenţă din textul dat: Dar întotdeauna sfârşea prin a-şi spune că, moral sau imoral, bine sau rău, toate acestea n-au nimic de-a face cu adevărata, tainica dragoste; că întâlnirea noastră este singurul lucru esenţial, real, iar toate celelalte - muncă, creaţie, talent, onoare şi câte vor mai fi - nu preţuiesc nimic, căci toate sunt zădărnicii omeneşti ale pământului...
R: Cei doi se iubesc. Pentru ea dragostea înseamnă dăruire totală şi definitivă bărbatului iubit. El însă este un creator. Menirea lui este de a scrie. Iubirea l-a sustras temporar pasiunii sale, dar ea, când îl vede zăbovind uneori în faţa raftului cu cărţi, se teme că el se va întoarce la munca sa, care i-l răpea uneori ceasuri şi chiar zile întregi. Ajunge să se frământe în sinea ei, simţindu-se chiar vinovată că prin iubirea ei sufocantă îl deturnează pe el de la ţelul său. Fragmentul citat arată că în cele din urmă, în sufletul femeii biruieşte gândul că totuşi nimic nu e mai important decât iubirea. Pentru ea dragostea este experienţa supremă, esenţială a vieţii, superioară tuturor celorlalte, care nu sunt altceva decât zădărnicii omeneşti ale pământului . Citatul conţine deci un elogiu adus iubirii, dintr-o perspectivă feminină.
