luni, 30 iunie 2014

Rezolvarea subiectelor - bacalaureat 2014, profil real


Subiecte rezolvate

1. "straniu" - ciudat, bizar, neobişnuit; "făgăduisem" - promisesem.
2. Cratima indică rostirea legată a două cuvinte diferite ("câte" şi "o"), astfel încât se formează o singură silabă din ultimele sunete ale cuvântului "câte" şi cuvântul "o": |câ - teo|.
3. De atâtea suferinţe, i-a ajuns cuţitul la os.
4. visul, banii.
5. Perspectiva narativă este subiectivă. Naratorul relatează faptele la persoana I.
6. "bătea soarele amiezii", "se întâmplaseră astă-noapte", "să fiu la unsprezece la el".
7. Verbele la imperfect se folosesc de mai multe ori în text. Ele exprimă, în principiu, o acţiune trecută şi neterminată. În primele două paragrafe şi în ultimul paragraf verbele "cutremura", "bătea", "aşteptau", "era" şi "părea" conturează cadrul desfăşurării acţiunii, exprimând acţiuni durative. În continuare, pe parcursul textului întâlnim verbe la imperfect ori de câte ori personajul trece de la mişcări bruşte, punctuale (pentru care autorul foloseşte perfectul compus) la gesturi exterioare care durează mai mult ("făceau", "trebuiau", "găseam", "mă uitam" - valoare durativă) sau reflectează asupra unor posibilităţi ("se părea", "putea", "puteam", "aveam" - valoare evocativă).
8. prezenţa acţiunii: "Am tras repede hainele, am pornit alergând aproape."
prezenţa personajelor "eu" (personajul-narator) şi servitoarea: "N-am auzit când a intrat servitoarea."
9. În această secvenţă, personajul principal reflectează asupra puterii banului. I se pare ciudat că o bucată de hârtie are atâta importanţă în viaţa oamenilor şi că aceştia consideră firesc acest lucru. Discrepanţa între neînsemnătatea materială a banului (o bucată de hârtie ca oricare alta, ce poate fi ruptă mărunt şi arsă cu uşurinţă) şi valoarea ei morală imensă (te poate face fericit sau nefericit, bun sau rău) îl tulbură şi îl intrigă pe personajul-narator.

duminică, 29 iunie 2014

Tipuri de comic - pregătire pentru bacalaureat

Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română

Ilustrează, în 60-100 de cuvinte  două categorii de comic, prin referire la textul dat.

PLANUL COMPUNERIICOMPUNEREA
I. Introducere
- definiţia comicului
Comicul este o categorie estetică în care sunt incluse toate elementele unui text care stârnesc râsul: situaţii,caractere, moravuri, limbaj. Prin urmare, comicul poate fi de mai multe feluri: de situaţie, de caracter,
de moravuri, de limbaj.
II. Cuprins
- afirmaţia de demonstrat;
- argumentele în sprijinul afirmaţiei:
  •  comicul nr. 1 (denumire, explicaţie, ilustrare)
  •  comicul nr. 2 (denumire, explicaţie, ilustrare) 
Fragmentul dat, din "Titanic vals", de Tudor Muşatescu,  ilustrează două tipuri de comic:...
Primul tip de comic ce apare în text este comicul...


Al doilea tip de comic este...
III. Încheiere
- concluzie - rezumat al cuprinsului
În concluzie, folosind comicul ..., Tudor Muşatescu reuşeşte...

Fragmentul de text poate fi găsit aici, iar o propunere de compunere poate fi găsită aici.

Descrierea - pregătire pentru bacalaureat

Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română

Motivează, cu ajutorul a două argumente, prezenţa descrierii în poezia citată.


PLANUL COMPUNERIICOMPUNEREA
I. Introducere
- definiţia descrierii ca mod de expunere;
Descrierea este un mod de expunere prin care se înfăţişează obiecte (în sens general: peisaje, fiinţe, lucruri) şi trăsăturile lor caracteristice. Prin folosirea, în special, a structurii substantiv-adjectiv, se creează imagini artistice (vizuale, auditive etc.).
II. Cuprins
- afirmaţia care trebuie demonstrată;
- argumente în sprijinul afirmaţiei făcute:
  • argumentul 1: descrierea prezintă obiecte şi trăsăturile lor (prezentarea, în cuvinte proprii, a elementelor descrise)
  • argumentul 2: existenţa imaginilor artistice (vizuale, auditive etc.)
  • argumentul 3: prezenţa structurii substantiv-adjectiv.


În poezia "Balul pomilor", Dimitrie Anghel foloseşte, ca mod de expunere, descrierea ...
În primul rând, sunt înfăţişate obiecte, cu trăsăturile lor caracteristice. Sub lumina lunii, caişii, zarzării...



În al doilea rând, poetul reuşeşte, din cuvinte, să creeze imagini artistice, de o extraordinară plasticitate.

În al treilea rând, se remarcă predominanţa structurii substantiv-adjectiv...

III. ÎncheiereÎn concluzie, în poezia ... modul de expunere folosit este..., prin care autorul aduce în faţa cititorului tabloul unei...

sâmbătă, 28 iunie 2014

Expresivitatea limbajului poetic - pregătire pentru bacalaureat

Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română

De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă.

Atunci eu nu mai rătăceam
Pe-atâtea căi răzleţe,
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe.

M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi…
Cum m-ar cinsti azi satul…

Câţi ai avea azi dumneata
Nepoţi, să-ţi zică: «Moşu…»
Le-ai spune spuză de poveşti…
Cu Împăratul Roşu…
………………………………………
Aşa… vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata…
 Octavian Goga - "Bătrâni"

Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate,
sugestie), prezentă în textul dat.

Expresivitatea este acea caracteristică a limbajului poetic de a transmite cu forţă ideile şi sentimentele autorului, în aşa fel încât să impresioneze cititorul. Prin urmare, scopul final este impresionarea cititorului, adică trezirea în el a unor gânduri, emoţii şi sentimente.
Poezia lui Octavian Goga impresionează cititorul, reuşind să transmită cu forţă regretul eului liric de a-şi fi părăsit părinţii şi de a-i fi lăsat singuri la bătrâneţe.
Expresivitatea poeziei se realizează prin mai multe mijloace.
Prima sursă de expresivitate este conceperea poeziei ca pe un monolog adresat propriilor părinţi, prezenţa imaginară a acestora făcând discursul şi mai sfâşietor. Cuvintele care indică prezenţa părinţilor sunt verbele ("aţi dus", "aveaţi", "ai avea", "ai spune", "vă treceţi") şi pronumele la persoana a II-a ("voi", "dumneata").
O altă sursă de expresivitate sunt figurile de stil. Poezia începe cu repetiţia unei interogaţii retorice de un dramatism zguduitor ("De ce m-aţi dus...?), urmată de o altă repetiţie patetică: "Să fi rămas...", exprimând regretul eului liric că viaţa lui nu a avut un alt curs.
În strofa a doua se remarcă epitetul "răzleţe", care exprimă durerea însingurării, precum şi metafora "un stâlp la bătrâneţe", capabilă să transmită (prin combinaţie cu imperfectul "aveaţi" şi adverbul "acum") remuşcările eului liric că nu-şi poate ajuta părinţii bătrâni. În strofa a treia, cele trei verbe la condiţional-optativ ("m-aş fi însurat", "mi-ar fi", "ar cinsti") accentuează patetic regretul omului de a nu-şi făcut un rost în satul lui, asemenea celorlalţi semeni ai săi.
În ultima strofă, prin repetiţia verbului "plânge"dramatismul sufletesc atinge punctul său culminant.
Aşadar, poezia "Bătrâni" se caracterizează printr-o mare expresivitate, reuşind să transmită cu forţă cititorului durerea sfâşietoare a fiului care s-a îndepărtat de părinţii săi.

Valori expresive - pregătire pentru bacalaureat

Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română

Prin valoarea expresivă a unui cuvânt sau a unei construcţii înţelegem încărcătura emoţională (sporul de afectivitate, de sentiment)  pe care o aduce textului.
O metodă de a afla valoarea expresivă a unui cuvânt este de a-l scoate din text şi de a compara cele două versiuni: textul fără cuvântul respectiv şi textul original. Se poate observa astfel ce plus aduce cuvântul respectiv în text.

1. Evidenţiază valoarea expresivă a verbului la modul conjunctiv din strofa următoare:
"De ce m-aţi dus de lângă voi,
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Să fi rămas la coasă."
Verbul la conjunctiv exprimă o acţiune ireală, posibilă. În text, verbul "să fi rămas" este la conjunctiv perfect, ceea ce înseamnă că exprimă o acţiune ireală, posibilă în trecut. Folosirea lui exprimă regretul eului liric că posibilitatea de a fi rămas în sat nu s-a transformat în realitate.

2. Precizează valoarea expresivă a verbelor la indicativ imperfect, folosite în textul următor:
"Pe balta clară barca molatică plutea...
Albeţi neprihănite curgeau din cer; – voioase
Zâmbeau în fundul apei răsfrângeri argintoase;
Oh! Alba dimineaţă şi visul ce şoptea,
Şi norii albi – şi crinii suavi – şi balta clară,
Şi sufletul – curatul argint de-odinioară –
Oh! Sufletul! – curatul argint de-odinioară."
Imperfectul exprimă o acţiune trecută şi neterminată. În textul de mai sus, verbele la imperfect ("plutea", "curgeau", "zâmbeau", "şoptea") exprimă acţiuni care se prelungesc la infinit în memoria eului liric, provocând şi întreţinând astfel nostalgia după vârsta curată a tinereţii.

3. Precizează valoarea expresivă a adverbului "ce" din strofa de mai jos:
"Atunci acele ramuri de-odată înfloriră
Ş-o ploaie azurie vărsară peste noi...
O! Doamne, acele clipe ce repede pieiră...
Uscat e liliacul şi nu mai suntem doi."
Adverbul "ce" este aici un mijloc expresiv de redare a superlativului absolut al adverbului "repede". El încarcă versul cu durerea eului liric, provocată de pierderea iubirii şi a tinereţii.

4. Precizează valoarea expresivă a adverbului "decât" din strofa următoare:
"În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie..."
Adverbul "decât" introduce o restricţie, care amplifică (prin sugestia că altceva nu se mai aude) sunetul paşilor celor care merg ţinându-se de mână. Se transmite aşadar o stare de nelinişte, provocată de conştiinţa singurătăţii într-un oraş populat numai de cupluri.

5. Explică valoarea expresivă a adverbului "poate", folosit de două ori în strofa următoare:
"Şi versul meu
L-o duce, poate, vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu –
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine –
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!"
Adverbul dubitativ "poate" încarcă strofa cu îndoiala, dar şi cu speranţa eului liric că iubita pierdută îşi va mai aminti vreodată de el.