"Tren de plăcere", de I.L. Caragiale (rezumat)

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admiterea la facultate

---

Familia Georgescu decide să plece la Sinaia într-o sâmbătă, cu trenul de plăcere. Doamna Georgescu, fiul ei de cinci anişori şi mama ei, cucoana Anica (gramama), îşi pregătesc toaletele. Soseşte dl Georgescu cu o birjă. Îşi urcă soţia, fiul şi un coş cu provizii  în trăsură şi pleacă spre gară, lăsând-o pe soacră  să se ducă singură cu tramvaiul.

La gară, familia Georgescu se îngrijorează că nu mai soseşte cucoana Anica. Aceasta ajunge în sfârşit. Dl Georgescu îi dă bani să-şi cumpere bilet la clasa a III-a, iar el cumpără pentru el şi soţie bilete la clasa I. Copilului nu-i cumpără bilet, şi-l mint pe conductor, în tren, când acesta vine în control, că micuţul nu are nici patru ani.

Ajung la Sinaia. Cei trei se duc direct în parcul oraşului, iar soacra, încărcată cu coşul cu merinde, se duce la hotelul lui Mazăre, din apropierea gării, să-şi caute cameră. Se întunecă şi aceasta nu mai vine.

Pentru că micuţului i se face foame, dl Georgescu pleacă împreună cu el să o caute pe gramama. La Mazăre nu o găseşte, pentru că nu fuseseră camere libere şi o trimiseseră la hotelul lui Manolescu. O caută şi aici, dar nu o găsesc. Pentru că nu găsise cameră, plecase la hotelul lui Voinea. Tatăl şi fiul, rupt de foame, pleacă într-acolo. Pe drum, se abat prin parc, unde o lăsaseră pe dna Georgescu, dar aceasta dispăruse, la rândul ei. Tatăl îşi lasă fiul câteva clipe pe o bancă şi merge să se uite după soţie prin parc. Când se întoarce, nu-şi mai găseşte copilul. Află de la un trecător, că-l luase o doamnă, care, după semnalmente, pare a fi dna Georgescu şi că plecaseră după gramama, la hotelul lui Mazăre.

Dl Georgescu reface, din ce în ce mai obosit şi exasperat, traseul Mazăre – Manolescu – Voinea, dar nu dă de ai săi. Întâlneşte, în cele din urmă, un cunoscut, care-l informează că familia sa îl aşteaptă în parc. În parc, însă, nimeni. Apare, într-un târziu, cucoana Anica şi-i spune că au găsit cazare la vila Măndica, unde l-au culcat deja pe cel mic, iar soţia, cu un grup de  prieteni, îl aşteaptă la Oppler. Dl Georgescu şi soacra sa pleacă spre Oppler, unde nu găsesc pe nimeni. Se duc la Măndica, dar nici acolo nu-şi găseşte nevasta. Află că plecase cu o companie veselă de doamne şi domni la Sfânta Ana.

Pentru că e deja miezul nopţii, dl Georgescu, rupt de  foame şi de oboseală, decide să nu mai plece nicăieri. Scoate coşul cu mâncare şi se ospătează împreună cu cucoana Anica, după care se culcă. Dimineaţa, pe la ora cinci, apare şi grupul petrecăreţilor.

În urma acestei excursii la Sinaia, dna Georgescu a rămas cu amintiri foarte plăcute, pe care şi le aminteşte cu nostalgie la întoarcerea în Bucureşti.

Funcţia şi obiectul ironiei în cele trei poezii din ciclul "Tablouri biblice (Versuri de abecedar)", de Tudor Arghezi

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admiterea la facultate

---

Textele lui Arghezi pot fi citite în două chei. Ambele includ o componentă ironică.
În primul rând, le putem citi ca pe o ironie fină la adresa textului biblic. Prin urmare, în această variantă, obiectul ironiei este chiar Biblia. Sigur, este o ironie tandră, pentru că Adam şi Eva sunt transformaţi în nişte copii năzdrăvani, iar Dumnezeu devine un tată sever. Funcţia ironiei nu este de a arunca o blasfemie, ci de a aduce, prin umorul conţinut, mesajul biblic mai la îndemâna cititorului de orice vârstă, de a-l face mai familiar, mai uşor de receptat.
În al doilea rând, le putem citi ca pe o ironie tandră la adresa copiilor neastâmpăraţi. Prin urmare, în această variantă, obiectul ironiei sunt copiii năzdrăvani. Ei sunt ipostaziaţi în Adam şi Eva. Copilăria este vârsta fericirii şi a inconştienţei, la fel ca a primilor oameni. Tatăl este un Dumnezeu atoateştiutor şi atotputernic. Funcţia ironiei, în această lectură, este moralizatoare. Copiii sunt mustraţi cu blândeţe şi învăţaţi ce e bine şi ce e rău.

"Cuvânt", de Tudor Arghezi

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admiterea la facultate

---

 Manualul Humanitas, clasa a VII-a

Ex. 2 / p. 8

            Poezia „Cuvânt” începe cu versurile:

                        „Vrui, cititorule, să-ţi fac un dar,

                        O carte pentru buzunar...”

            Prin urmare, poetul spune despre carte că este un dar pe care vrea să-l ofere cititorului. De ce consideră el cartea un dar? Cred că, în primul rând, pentru că orice dar este expresia unui sentiment. Facem cadouri celor la care ţinem, celor pe care îi iubim. Prin urmare, scriitorul ţine la cititorul său şi de aceea vrea să-i facă un dar. Deci, cartea ca dar exprimă o anumită relaţie dintre creator şi cititor.

            În al doilea rând, consider că oricine primeşte un dar se bucură. Prin urmare, pentru cititor cartea este o bucurie.

Ex. 4 / p. 8

            Originalitatea este o caracteristică importantă a creaţiei poetice. De aceea, poetul vrea ca darul său să fie o carte originală, cum nu s-a mai scris. Aceasta rezultă din folosirea epitetului „nouă” alăturat substantivului „cărticică”  în ultima strofă a poeziei:

            „Aş fi voit să culeg drojdii de rouă,

            Într-o cărticică nouă.”

Ex. 6 / p. 8

            Creaţia poetică este un text literar în versuri prin care autorul său vrea să-şi exprime gânduri, idei şi sentimente proprii., folosind cuvinte şi asocieri de cuvinte cât mai frumoase şi mai deosebite.

Poetul este un om cu o mare sensibilitate, el vede lumea într-un fel al lui, propriu. Pentru a comunica şi cititorilor viziunea lui personală, el fuge de limbajul obişnuit şi încearcă să scoată din cuvinte sensuri noi, originale. De aici, rezultă de multe ori o poezie mai greu de înţeles de cititorul fără experienţă de lectură.

            În poezia „Cuvânt”, Arghezi vorbeşte tocmai de acest efort al poetului de a comunica prin cuvinte descoperirile sale personale în legătură cu lumea şi cu existenţa. Pentru aceste descoperiri nu s-au inventat cuvinte, aşa că poetul e obligat – pentru a le comunica -  să combine cuvinte deja existente în limbă. Aşa apar îmbinări neaşteptate de cuvinte care se referă la conţinutul creaţiei poetice: „ţandără de curcubeie”, „scamă de zare”, „drojdii de rouă”, „parfumul umbrei şi cenuşa lui”, „nimicul nepipăit”. Toate acestea vrea să le cuprindă Arghezi în poezia lui.

            Cât priveşte procesul de creaţie, el este redat de Arghezi în strofa a doua:

            „Farmece aş fi voit să fac

            Şi printr-o ureche de ac

            Să strecor pe-un fir de aţă

            Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă

            Până-n mâna, cititorule, a dumitale.”

            În sfârşit, ultima strofă – care nu are decât un vers – constituie rezumatul şi concluzia efortului creator:

            „Am răscolit pulberi de fum...”

Subiecte greşite în modelele de teste pentru evaluarea iniţială

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admiterea la facultate

---

Nu fac alte comentarii, doar prezint faptele. În modelul de test pentru clasa a VI-a (vezi aici) unul dintre itemi se referă la conţinuturi care nu au fost studiate în clasa a V-a.

Astfel, subiectul A. 1 de la partea I sună aşa:

1. Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect:
Cuvântul pustietate, din secvenţa şi ajunse în pustietate, s-a format prin:
a. compunere. b. conversiune. c. derivare.

Or, în clasa a V-a, a cărei materie se supune evaluării iniţiale, nu se studiază mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului (derivarea, compunerea şi conversiunea).

Iată, pentru comparaţie, extrasul din programa de clasa a V-a referitor la lexic:

 

şi extrasul din modelul de test iniţial pentru clasa a VI-a:

Subiectul I rezolvat (bacalaureat 2011 - sesiunea a II-a)

Meditaţii on-line la limba română # Teste pentru admiterea la facultate

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Se dă următorul text:

Birjarul a închis portiţa în urma ei si, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, si-a mai scos capul de câteva ori din landou, cu fluturări de voal – voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic si pe care de atunci nu si-l mai pusese niciodată – si, la o cotitură a drumului, după o dugheană dărăpănată, dispăru într-o singură clipă cea din urmă fluturare a voalului roz.

În acest moment începu trecutul. Ca o muzică de pe alte tărâmuri, reflectată într-un ecou, erau toate câte se petrecuseră în zilele fierbinţi ale verii, care trecuse si ea... Cetatea Neamţului, Văraticul, Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopţile cu lună îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede si dispăruse după orizont, condus de Adela.

„Fost-a, n-a fost, ori a fost vis?” Cuvintele astea simple, puţin cam ridicole, scrise cu litere chirilice într-o carte veche de stihuri, mă obsedează.

Mă duc sub copacul mare, unde i-am spus cândva, odinioară... Da, i-am spus... I-am spus stângaci, ofensator de stângaci, subliniind că nu vreau să-i spun, dar i-am spus! Atunci mi-a dat mâna ei mică si rece si puţin din braţul ei rotund cu miros de ambră, când i-am simţit inima în pulsul care bătea alarmat sub buzele mele.

(G. Ibrăileanu, Adela)

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la text:

1. Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: odinioară, alarmat. 2 puncte

2. Explică rolul punctelor de suspensie în secvenţa: Mă duc sub copacul mare, unde i-am spus

cândva, odinioară... 2 puncte

3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/ expresie care să conţină verbul a se duce.

2 puncte

4. Precizează tipul de perspectivă narativă din textul citat. 4 puncte

5. Transcrie două cuvinte din text care aparţin câmpului semantic al timpului. 4 puncte

6. Notează două motive literare din textul dat. 4 puncte

7. Prezintă rolul interogaţiei retorice din textul dat. 4 puncte

8. Ilustrează cu exemple din text două trăsături ale genului epic. 4 puncte

9. Comentează, în sase – zece rânduri, următoarea secvenţă din textul dat: În acest moment începu

trecutul. Ca o muzică de pe alte tărâmuri, reflectată într-un ecou, erau toate câte se petrecuseră în

zilele fierbinţi ale verii, care trecuse si ea... 4 puncte

Rezolvare

1. odinioară – cândva; alarmat – accelerat.
2. Punctele de suspensie marchează, ca de obicei, o discontinuitate în fluxul enunţului, provocată, în cazul de faţă, de nostalgia unui moment greu de povestit. Naratorul se opreşte o clipă din povestit, ca şi cum ar avea nevoie de câteva clipe de răgaz pentru a căpăta curaj să continue.
3. Din cauza neatenţiei toată munca noastră s-a dus de râpă.
4. Avem de-a face cu o naraţiune homodiegetică, în care naratorul este şi personaj al acţiunii, prin urmare perspectiva nu poate fi decât subiectivă. Întâmplările sunt văzute prin ochii personajului principal.
5. niciodată, trecutul, cândva, odinioară
6. amintirea, sărutul
7. Interogaţia retorică din text este „Fost-a, n-a fost, ori a fost vis?”. Ea are rolul de sublinia o dată în plus caracterul complex al personajului principal, un bărbat cult şi inteligent (cuvintele îi apăruseră în minte scrise în chirilică), cu o fire romantică şi sensibilă, dar pe care autocenzura mult prea severă a raţiunii îl împiedică să-şi exprime sentimentele faţă de femeia iubită.
8. Textul dat aparţine genului epic, deoarece modul de expunere predominant este naraţiunea şi sunt prezente în text instanţele comunicării narative: naratorul şi personajele. Naraţiunea este folosită pentru a reda un moment din viaţa personajului principal: despărţirea de femeia iubită, care-i trezeşte în suflet nostalgia clipelor frumoase petrecute împreună. Naraţiunea fiind făcută la persoana I,  prezenţa naratorului este marcată gramatical prin pronume şi adjective pronominale la persoana I („-mi”, „îmi”, „mă”, „mele”), precum şi prin verbe la persoana I („mă duc”, „am spus”, „să spun”, „am simţit”). Personajele care apar în text sunt Adela şi bărbatul îndrăgostit de ea.
9. Fragmentul vorbeşte despre o dragoste neîmplinită. Un bărbat iubeşte o femeie, dar nu poate să-i mărturisească acest lucru. Este un intelectual educat şi sensibil, care trăieşte în interiorul sufletului cu intensitate sentimentul iubirii. Petrece o vară cu femeia iubită, cutreierând munţii, apoi ea pleacă şi el rămâne cu amintirile. Acestea constituie acum pentru el viaţa lui. Reconstituirea lor începe chiar în clipa în care femeia iubită dispare la orizont. Pentru bărbat prezentul fără ea nu poate fi altceva decât trecutul retrăit în amintire: „în acest moment începu trecutul”. Comparaţia „ca o muzică de pe alte tărâmuri, reflectată într-un ecou, erau toate câte se petrecuseră în zilele fierbinţi ale verii” sugerează frumuseţea şi bogăţia amintirilor care i-au rămas în suflet personajului. Epitetul „fierbinţi” trimite cu gândul la intensitatea sentimentului de iubire.