duminică, 8 ianuarie 2017

Ortografie și punctuație în documente oficiale

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare#Spânzurătoarea

Recenta demisie a unui primar din România îmi dă prilejul să vă arăt încă o dată de ce trebuie să învățați gramatică: ca să nu vă faceți de râs când veți fi mari! Nu învățăm gramatică de dragul gramaticii, ci, pur și simplu, pentru a ști să scriem și să vorbim CORECT. 
Iată cum se poate face de râs o personalitate publică și - altfel - deosebit de arogantă, absolventă - culmea! - a unei facultăți de litere și cu doctorat în sociologie!


Textul conține mai multe greșeli grave de ortografie, punctuație și stil. 
I. Ortografie 
1. Nu se scrie „Primar” (cu inițială majusculă), ci „primar”.

II. Punctuație
1. Nu se pune virgulă după „Demisie”. Este un titlu, nu un substantiv în vocativ (ca „Domnule director”, de exemplu).
2. Prima virgulă din corpul textului (cea de dinainte de „demisionez”) desparte predicatul de subiect, ceea ce e o greșeală elementară. De fapt, trebuie două virgule, care să despartă apoziția explicativă „L... ...escu” de restul enunțului: „Subsemnata, L... ...escu, demisionez...”.

III. Stil
1. Se încalcă regula clarității exprimării în construcția „...solicit încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului...”. Încetarea A CE? Presupun că „a mandatului”, dar, așa cum arată, formularea e neclară. Ori trebuia pusă o virgulă după „normale”; ori, mai bine, construcția trebuia reformulată așa: „...solicit încetarea de drept a mandatului, înainte de expirarea duratei sale normale...”.