sâmbătă, 28 iunie 2014

Rolul virgulei - pregătire pentru bacalaureat

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare#Spânzurătoarea

1. Evidenţiază rolul virgulelor din versul „Am fost, îi zise, aci de faţă”.
Virgulele separă propoziţia incidentă "îi zise" (în vorbire indirectă), de restul enunţului (în vorbire directă). Separă, cu alte cuvinte, vorbele personajului ("Am fost aci de faţă.") de vorbele naratorului ("îi zise").

2. Precizează rolul virgulelor din structura „Stihuri, acum porniţi, vă scuturaţi.”.
Prima virgulă izolează substantivul în vocativ "stihuri" de restul enunţului. A doua virgulă separă două propoziţii aflate în raport de coordonare prin juxtapunere.

3. Explică utilizarea virgulei în versul „Ah, de-atunci şuvoaie-ntregi de clipe".
Virgula separă interjecţia "ah" de restul enunţului.

4. Evidenţiază rolul virgulei în versul „Să te ridic pe pieptu-mi, iubite înger scump”.
Virgula separă substantivul în vocativ "înger" (cu determinanţii săi) de restul enunţului.

5.  Evidenţiază rolul virgulei din strofa:
"Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre."
Virgula desparte două propoziţii aflate în raport de coordonare prin conjuncţia coordonatoare adversativă "iar". (Înaintea unei conjuncţii coordonatoare adversative - "dar", "însă", "iar", "ci" - se pune întotdeauna virgulă.)

6. Evidenţiază rolul virgulei în versul: "În târg miroase a ploaie, a toamnă şi a fân."
Virgula separă două complemente indirecte aflate în raport de coordonare prin juxtapunere. (Virgula desparte termenii unei enumeraţii.)

7. Precizează rolul virgulei în versul: "Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!"
Virgulele separă substantivul în vocativ "mamă" de restul enunţului.

8. Precizează rolul virgulei din structura „O, încete plânsul!”.
Virgula separă interjecţia "o" de restul enunţului.

9. Precizează rolul virgulelor în versurile:
"Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucişe,
se face depărtare, se face nisip."
Virgulele separă propoziţii aflate în raport de coordonare prin juxtapunere.

22 de comentarii:

  1. Multumesc frumos! foarte util si usor de inteles.... tineti-o tot asa :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar foarte bun, sper sa ma ajute la simularea de bac, toate cele bune :)

    RăspundețiȘtergere
  3. In propozitia: "Neginita, gandul lumii." ce roluri poate avea virgula?

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc! Extrem de folositor.

    RăspundețiȘtergere
  5. ce rol are virgula in secventa : ''Opreste,Jeff'' ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Desparte substantivul in vocativ "Jeff" de restul propozitiei.

      Ștergere
  6. Care este rolul virgulei in secventa "Marinescu Mihai,patru."

    RăspundețiȘtergere
  7. ce rol are virgula in structura :razi,razi,ingrato,de omoarea mea

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce rol are virgula in: Fiindcă tot eu,săraca,trebuie sa fac poliție. ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Virgula are rolul de a separa apozitia "saraca" de tot enuntul...

      Ștergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. "Lună tu ,stăpână-a mării, pe a lumii boală luneci" care este rolul virgulelor?

    RăspundețiȘtergere
  11. Pentru cazul de apoziție nu ați scris

    RăspundețiȘtergere
  12. mai-iunie, 2018 sau mai-iunie 2018

    RăspundețiȘtergere
  13. Care este regula de utilizare a virgulelor în propoziția: Bona, o femeie simplă, dar deșteaptă, îl crescu ca pe copilul ei.???

    RăspundețiȘtergere